Categorii: EvenimenteNoutati

Riders Club Băneasa: Sezonul chiar s-a deschis!

Loteria vremii de aprilie a fost câștigată în această zi de sâmbătă de către cicliști și susținătorii lor. Campionatul de mountain bike Riders Club a debutat astăzi cu prima etapă, desfășurată în Pădurea Băneasa, având ca decor o pădure în plină floare și un cer senin, numai bun de stârnit pofta de pedalat.

Întrecerea bucureșteană a fost mai aparte datorită sistemului competițional pe care îl presupune, cu 4 categorii de concurenți, structurați pe niveluri, unde nivelul 4 este rezervat novicilor, iar 1 sportivilor de performanță și celor care au curajul să își măsoare forțele cu aceștia. Primii care au luat startul au fost participanții de nivel 3 și 4 care au debutat la ora 11. Traseul sinuos prin pădure i-a pus pe unii în dificultate, iar pe alții i-a avantajat mai ales dacă stăpâneau tainele vitezei. Dificultățile ridicate de noroi au fost doar parțial prezente, câteva zone unde se formaseră bălți jucând rolul de puncte culminante ale zilei. Cei 17 kilometri ai turei au fost parcurși de două ori, respectiv o dată de către cele două categorii combatante.

Ora 13 a fost momentul în care riderii de categorie 1 și 2 au intrat în luptă, ei având o misiune mai dificilă, mai precis de 3 ture. Startul s-a dat în goana mare, sportivi licențiați precum Adrian Nițu, Marian Frunzeanu, Alexandru Ciocan sau Arpad Kelemen pornind ostilitățile. Conducerea a fost preluată de Ciocan și Frunzeanu, care s-au desprins de restul participanților având un avans consistent în cel de-al doilea tur de circuit, dar duelul a fost tranșat de o eroare de-a lui Ciocan, care a căzut. Și cum un prilej clar de victorie nu se refuză, Frunzeanu a trecut primul linia de sosire, cu timpul de 02:06:56, marcând primul său succes din acest an. Podiumul a fost completat tot de un prahovean, Adrian Nițu adjudecându-și medalia de bronz. Podiumul feminin nu a diferit foarte mult de ce se întâmplă la majoritatea curselor naționale, Gyurka Zsuzsa terminând prima, in 2 ore si 45 de minute, Deborah Faoro și Irina Dumitru urmându-i.

Per total, evenimentul, prin organizare sa, ajutat și de vremea minunată, a consfințit de-a binelea startul sezonului de ciclism 2013. Mare parte din riderii importanți din țară au fost prezenți, dar și amatorii acestui sport au răspuns invitației organizatorului, la linia de start aliniindu-se circa 500 de persoane. Cu toții au beneficiat de facilitățile puse la dispoziție la fața locului, fie că au fost punctele de realimentare, locul de spălat bicicletele, cortul tehnic unde FreeRider a asigurat reglajul acestora sau multe altele. Suplimentar, demonstrația de bike trial a lui Miez i-a fermecat din nou pe cei care au asistat și totul s-a încheiat cu premierea, tombola pentru participanți și concertul trupei Zob.

Prea mult timp de răgaz nu este, însă. Următoarea cursă Riders Club ete programată peste două săptămâni, tot în București, de această dată în Pădurea Cernica. Așadar, spor la pedalat!

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Test – Merida eONE-EIGHTY 2025 și Merida eONE-SIXTY SL 2025 – Primele impresii

În octombrie am fost în Spania, unde Merida a lansat trei noi biciclete. Evenimentul a fost cu atât mai important…

4 zile in urma

Roți de top din carbon, cu dinam inclus în butuc? Da, există, se numesc Hunt Proven Carbon XC Dynamo și au o greutate surprinzătoare

Roțile pentru MTB Proven Carbon XC Dynamo recent lansate de Hunt, un producător de roți din carbon cu un excelent…

o săptămână in urma

Merida lansează trei noi biciclete electrice: eONE-EIGHTY, eONE-SIXTY SL și eFLOAT echipate cu noile motoare Bosch

Recent ne-am deplasat în Spania unde Merida tocmai a lansat cea mai mare și mai extremă bicicletă mtb electrică a…

2 săptămâni in urma