Radon a prezentat noile hardtail-uri din aluminiu Jealous Al, Cragger și Slush

Pentru 2018 cei de la Radon au anunțat modificări ale MTB-urilor hardtail Jealous AL pentru XC, Cragger de trail cu roți plus și Slush pentru DJ/slopestyle.

Noul cadru din aluminiu Jealous AL primește aceiași geometrie pentru XC ca modelul din carbon introdus anul trecut, împerecheat cu o furcă de 100 mm. Geometria mai lungă și unghiul mai mic al furcii sunt adaptate pentru cursele XCO mai tehnice, traseele lungi de maraton dar și pentru ture uzuale pe poteci.

Bicicleta are butuci Boost și primește roți diferențiate după mărimea cadrului, 27.5 pentru cele mici și 29 pentru cele mari.

Bicicleta din aluminiu primește tuburi hidroformate care îi dau un aspect asemănător cu modelul din carbon. Are chiar și seatstay-uri aplatizate și flexibile ca modelul din carbon, pentru confort suplimentar.

Jealous AL diferă totuși de Jealous Carbon. Bicicleta din aluminiu are prinderi de etrier IS pe chainstay față de cele post mount la modelul din carbon. Versiunea din aluminiu este compatibilă și cu deraior față cu o prindere directă și rutare internă pentru modelele sideswing. Cablurile sunt rutate mixt, intern în triunghiul față și extern de la monobloc în spate, fiind inclusă și rutare internă pentru tija dropper.

Modelul Cragger din aluminiu este ultimul apărut în colecția de hardtail-uri cu cursă lungă, fiind împerecheat cu o furcă cu 130 mm cu un unghi mic și un cadru lung, pentru trail agresiv. Cadrul din aluminiu 7071 este pregătit de trasee tehnice cu o înălțime mică, butuc Boost pe spate și spațiu pentru anvelope 27.5×2.8.

Cragger poate să folosească atât transmisii 1x cât și 2x datorită prinderii directe pentru deraior față și a rutării interne pentru cablu sideswing, în locul deraiorului putând fi montat un chain guide sau o prindere ISCG. La fel cu Jealous AL, Cragger primește rutare internă în triunghiul față, rutarea fiind externă de la monobloc în spate, existând și rutare internă pentru tija dropper.

Bicicletele complete vor fi disponibile în 3 mărimi împerecheate cu furci de 130 mm și ghidon lat pentru control pe trasee dificile.

Prețurile pentru Cragger 2018 începe de la 1600 Euro și poate ajunge la 2000 Euro, fiind disponibile de la începutul lui 2018. Nu s-a anunțat dacă cadrul va fi disponibil și separat, dar Radon s-au jucat puțin și au construit câteva modele mai excentrice, cu furcă de 140 mm sau cu roți de 29.

Pentru dirt jump și slope style aluminiul face oricum legea, așa că noul Slush vine la fix. Gata pentru orice de la 4X la pump track până la trickuri în aer, modelul Slush butucănos dar ușor este pregătit de provocare.

Bicicleta are un headtube conic ce este împerecheat cu o furcă de 100 mm, tuburile sunt groase pe toată lungimea. Monoblocul este clasic filetat și are și un set de prinderi ISCG. Rutarea cablurilor e externă și modulară, așa că se pot monta doar atâtea componente cât e necesar.

În spate axul este un Maxle thru de 12 mm prins pe dropout-uri culisante, ceea ce face bicicleta gata de echipare single speed. Se pare că bicicleta va avea roți de 26 și butuci non-Boost, fiind disponibilă probabil și sub forma de cadru.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

BikeXpert anunță datele pentru concursurile din 2025, Maratonul Vinului și Alpine Challenge

Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…

4 zile in urma

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

2 săptămâni in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma