Prototipul Kross Earth al Jolandei Neff, echipat cu noul XTR

În etapa de Cupă Mondială de XC de la Nove Mesto, Campioana Mondială Jolanda Neff a câștigat două podiumuri pe noul model FS din carbon Kross Earth echipat cu noul grup XTR. Bicicleta este momentan în stare de prototip, dar ar trebui să fie gata pentru producția de masă cât de curând.

Bicicleta în sine nu e schimbată cu mult față de sezonul trecut.

Kross Earth este un FS cu cursa de 100 mm și roți de 29, dezvoltat cu aceiași tehnologie de prelucrare a carbonului folosită și la modelul câștigător al Cupei Mondiale, hardtail-ul Level. Zona headtube-ului este chiar similară cu cea a acestuia.

Modelul de competiție 29 folosește un sistem de suspensie cu un singur pivot, cu un braț oscilant scurt din carbon care acționează vertical un amortizor cu prindere tip trunnion.

Chiar dacă este colantat ca fiind un prototip, Earth pare o bicicletă bine închegată, cu care Neff a obținut locul trei la cursa de XCC și locul 2 la cea de XCO, pierzând aurul la sprintul final în fața lui Annika Langvad. Neff a fost unul din cei trei concurenți care au primit pe biciclete noul grup XTR M9100 1×12, dezvăluit presei vineri.

Spatele bicicletei nu are pivoți iar chainstay-urile au un profil rectangular înalt, pentru un transfer bun de putere, bazându-se pe flexarea seatstay-urilor subțiri pentru suspensie.

Earth are rutare internă modulară compatibilă cu tije dropper. Rutarea e compatibilă și cu Di2, restul membrilor echipei folosind grupuri XTR Di2 standard pe 11 pinioane.

Noua bicicletă include prindere pentru schimbătorul față cu rutare Sideswing. Neff folosește varianta 1x al noului XTR, așa că portul pentru schimbător a fost refolosit pentru un cablu de blocare a amortizorului, lucru care probabil nu va fi posibil dacă se folosește un grup mecanic 2x.

Bineînțeles, noul XTR a fost vedeta de pe bicicleta Kross Earth. Dar aceasta oferă și o altă perspectivă asupra cockpit-ului, deoarece Neff folosește o manetă de blocaj a furcii și amortizorului de la DT Swiss și una pentru tija KS, nu cea nouă din grupul Shimano XTR.

Schimbătorul spate mecanic cu patină lungă XTR M9100 mută lanțul pe caseta de 12 pinioane 10-51 XTR.

Neff a împerecheat caseta de 12 pinioane 10-51 cu o foaie direct mount de 36T montată pe noul angrenaj XTR.

Noul chainguide ușor din aluminiu Ceetec HDM păstrează lanțul pe foaie, fiind atașat în prinderea de schimbător față pe care Neff nu o folosește. Shimano oferă un chainguide special XTR, dar acesta nu a apărut montat încă pe nicio bicicletă.

Cockpit-ul provine de la FSA, cu pipa din aluminiu și ghidonul din carbon din seria K-Force Light, plus un set de grip-uri ESI din silicon, personalizate cu logo-ul Kross.

Neff se așează pe o șa Selle Italia team edition ce pare a fi o variație a modelului SLR X-Cross cu șine din carbon, montată pe o tijă KS Lev Cis.

Anvelopele sunt de la producătorul ceh Mitas, modelul rapid pentru condiții uscate Zefyros oferind aderență bună în condițiile nisipoase și uscate de pe traseul de Cupă Mondială de la Nove Mesto.

Așteptăm cu nerăbdare de la Kross vești despre lansarea Earth-ului, care va fi primul model de serie produs în noul atelier de prelucrare a carbonului din Polonia.

Mai multe informații vor fi disponibile pe pagina producătorului și a importatorului în România.

Imagini și informații de pe bikerumor.com

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma