Vara aceasta producătorul celebrei furci cu suspensie lamelară Lauf și-a schimbat discret numele din Lauf Forks în Lauf Cycling, un indiciu nu foarte subtil că vor să iasă și în afara pieței de furci de bicicletă. Iată că a apărut și primul rezultat, bicicleta Lauf True Grit – un gravel bike de competiție din carbon proiectat să beneficieze din plin de rigiditatea laterală și amortizarea verticală a furcii lor inovatoare Grit. Noua bicicletă are un design mai convențional decât ar fi fost de așteptat dată fiind furca lor exotică, dar acest lucru are un motiv. La o privire atentă se vede cum noul cadru și furca se îmbină perfect. Mai mult, modelul de furcă folosit este unul nou.
Este oarecum surprinzător că Lauf nu au introdus un sistem de suspensie cu lame și în triunghiul spate, dar deși echipa de design recunoaște că le-a trecut prin cap ideea, nu avea sens având în vedere rezultatul final care era dorit – o bicicletă gravel ușoară, rigidă și foarte performantă.
Se pare că multe biciclete ce au folosit furca Grit erau din start prea flexibile. Lauf au considerat că lucrurile nu mergeau bine și că rulajul avea de suferit, așa că s-au decis să proiecteze ei un cadru care să se potrivească mai bine cu rigiditatea laterală a furcii lor.
Lauf au experimentat obținerea de amortizare în spate cu stay-uri flexibile, dar acest lucru adăuga greutate și complexitate inutilă pe lângă amortizarea oferită deja de anvelopele late de gravel. Cu anvelope de 40 mm tubeless au constatat că scăderea presiunii cu doar 5 psi are un efect la fel de bun ca o modificare a cadrului, dar fără greutate adăugată.
Lauf au dorit o bicicletă rapidă dar de încredere. Ușoară dar capabilă să îndure abuzurile a ceea ce numesc cicliști gravel – uneori e vorba de teren fin și nisipos, alteori de bolovani de mărimea unui cap de copil. De asemenea au vrut ca bicicleta să poată deschide o bere binemeritată la finalul turei.
În final s-a dorit o bicicletă de competiție gravel dar pe care să mai vrei să pedalezi fericit și după o competiție de 2-300 km.
Lauf au construit cadrele în Asia în condiții premium și au reușit să minimizeze numărul de joncțiuni de tuburi obținând un cadru cu un perete interior foarte fin și consistent, ușor dar rezistent. Un cadru mărimea M vopsit și echipat cu accesorii are doar 1070 g.
True Grit are gât tapered împerecheat cu noua lor furcă ușoară și rigidă. Bicicleta rămâne la monoblocul clasic filetat, folosește ax de 12×142 mm thru în spate, prinderi de etrier flat mount și tijă de șa de 27.2 mm. Există două prinderi pentru bidon în triunghiul principal și încă una sub downtube pentru ture și aventuri mai lungi, pe toptube existând încă un set de prinderi pentru o cutie de accesorii.
Geometria bicicletei pare inspirată din modelele moderne de trail: lungă, joasă și cu furca întinsă. Se pare că aceste principii merg bine și pe gravel, în special împreună cu furca lor cu suspensie lamelară. Lauf nu obișnuiesc să dea denumiri tehnologiilor folosite, dar de data asta au încercat. Geometria ajută la o poziție joasă și aerodinamică păstrând stabilitatea la viteză mare și încrederea pe teren dificil, denumirea ei fiind Long 4 Speed.
Bicicleta folosește rutare internă a cablurilor, cu ghidaje interne care sunt pe toată lungimea cablului pentru performanță consistentă, dar cablurile sunt ușor de rutat și nu produc zgomote în cadru. Tehnologia se numește Laufing Out Loud.
True Grit acceptă anvelope până la 45 mm pe roți 700c având încă spațiu suficient pentru noroi și praf. Noua furcă are același spațiu. Ei consideră că e dimensiunea perfectă de anvelopă pentru gravel bike și le-a permis să păstreze chainstay-urile de 425 mm fără să limiteze alegera angrenajului sau a foilor. Bicicleta completă e echipată cu anvelope Maxxis Rambler de 40 mm care oferă un raport excelent de greutate scăzută și amortizare.
Un element foarte important pentru islandezii care au proiectat bicicleta este sistemul Beers or Gears. Majoritatea utilizatorilor probabil vor prefera simplitatea unui sistem 1x dar ei nu au vrut să ignore angrenajul dublu. Totuși nu există rutare de cablu pentru acesta deci doritorii vor fi nevoiți să se limiteze la SRAM eTap Wireless. Cei ce preferă 1x în schimb primesc un desfăcător de bere cu prindere directă în locul celei pentru deraiorul față.
De fapt, ei consideră că cei ce și-ar dori un angrenaj dublu și viteze mai apropiate sunt oricum foști cursieriști iar aceștia oricum nu beau bere! De asemenea, majoritatea au posibilitatea și vor fi bucuroși să instaleze un SRAM eTap, așa că de aceea lipsesc cablurile în față.
True Grit este disponibilă în trei echipări diferite care folosesc același cadru True Grit din carbon și furca Grit SL. Este disponibil și cadrul separat cu furca la prețul de 2690 USD. Echiparea cea mai ieftină Weekend Warrior 1×11 costă 3690 USD, folosește un grup complet SRAM Rival 1, roți American Classic AM28/Terrain și componente Easton și FSA din carbon. Greutatea anunțată pentru modelul albastru e de 8.9 kg cu roțile montate tubeless. Pe alb bicicleta e ceva mai grea pentru că folosește mai mult chit peste carbon.
Următorul model este Race Edition 1×11 la 4990 USD, cu compontente Force 1, angrenaj din carbon Easton EC90 și roți American Classic. Albastră și cu roți tubeless cântărește 7.8 kg.
Modelul de top este pentru cei ce vor viteze mai apropiate. Lauf True Grit Race Edition Wireless 2×11 costă 6390 USD și folosește singurul grup dublu compatibil, Red eTap HRD. Angrenajul e Easton EC90SL iar roțile sunt tot American Classic Race, greutate totală fiind de 7.9 kg.
Modelul eTap are angrenaj cu axul mai lung cu 5 mm față de cele 1x pentru a face loc celor două foi. Datorită bateriei deraiorului față, anvelopele nu pot depăși 40 mm.
True Grit e disponibilă doar în trei mărimi: S, M și L, dar fiecare mărime e disponibilă în două lungimi, scurtă sau lungă. Cea lungă are o pipă cu 1 cm mai mare. Astfel chiar dacă cadrul crește cu doar 11 mm la fiecare mărime, bicicleta poate fi folosită confortabil de persoane între 160-193 cm.
Cadrul și furca True Grit vor fi disponibile în două culori la prețul standard: alb Cream Matte și Midnight Blue Matte, după cum se vede în imagini. Sunt disponibile și alte culor ca acest portocaliu cu roșu și negru dar cu costuri suplimentare.
Bicicletele True Grit se vor vinde direct către doritori sau printr-un număr foarte restrâns de dealeri premium, deși furcile vor fi disponbile în continuare prin canalele de distribuție. Pentru a evita stocurile mari, Lauf va avea două prețuri disponibile.
Get it Now va fi prețul standard cu expediere imediată. Pentru cei dispuși să aștepte 12 săptămâni, există o reducere consistentă de mai mult de 10%.
Lauf primesc deja comenzi iar bicicletele complete vor începe să fie expediate din noiembrie pe principiul primul venit/primul servit. Practic deci toți ce comandă bicicleta acum vor avea prețul redus. Din păcate reducerea nu se aplică pentru cadrul simplu.
Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.
Informații și imagini de pe bikerumor.com