Pioneer revoluționează măsurarea waților prin noul ciclocomputer

Uriașii domeniului electronic Pioneer atentează și la lumea bicicletelor cu abordare ce s-ar putea să le aducă consacrarea din prima încercare. Propunerea lor, un ciclocomputer care incorporează un sistem cu adevărat unic de măsurare a puterii cu care se pedalează, are șanse mari să ajungă în vârful categoriei sale.

Vorba-i vorbă, așa că destul cu laudele și mai bine vedem exact ce poate micuțul dispozitiv. SGY-PM900 pe numele său este un ciclocomputer cu funcții importante, precum GPS, altimetru sau monitor de ritm cardiac, însă cea de contorizare a waților este impresionantă din mai multe motive.

Senzorii montații pe fiecare dintre cele două brațe ale angrenajului măsoară puterea cu care apeși pe pedale, însă o fac atât de precis încât pe ecranul unității centrale este afișat câtă putere aplici în câteva din puncte de-a lungul traiectoriei pedalei. În plus, respectiva valoare este afișată separat pentru partea stângă și cea dreaptă. Așadar, poți vedea într-o interfață ușor de interpretat puterea efectivă cu care apeși pe fiecare pedală și să ajustezi tehnica acolo unde este necesar.

Pioneer a bătut palma și cu Sugino pentru a realiza un ax pedalier compatibil cu BB30, PFBB30, BB86 și Hollowtech, ax în care se află un magnet ce ajută senzorii să determine gradul de flexare al brațelor pedaliere, lucru bine de știut în vederea îmbunătățirii tehnicii de pedalat.

Cei doi senzori sunt, pentru moment, compatibili doar cu angrenajele Shimano din seriile 6000, 7000 și 9000, iar montarea lor se face foarte simplu, după cum poate fi văzut și mai jos, forma lor fiind special concepută pentru componentele niponilor. În caz de defecțiune, senzorii pot fi schimbați separat. Greutatea sistemului este aproape de neglijabil, 70 de grame fiind masa celor doi senzori care funcționează fiecare cu baterii CR2032. Cum era de așteptat, prețul nu este pentru cardiaci, căci produsul celor de la Pioneer, acutalmente trecut prin botezul focului de echipa profesionistă Blanco Pro Cycling, este undeva în jurul a 2.000$.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Jidvei Weinland Trails – Biking Edition: MTB în Țara Vinului, între competiție și experiență completă

Jidvei Weinland Trails revine cu o nouă ediție dedicată pasionaților de mountain bike, sub conceptul…

3 zile in urma

DT Swiss 1700 și 1500: noua generație de roți MTB

Puține nume din lumea componentelor de bicicletă inspiră același nivel de încredere ca DT Swiss.…

4 zile in urma

Orbea lansează noul Wild LT: e-MTB de enduro cu motor Avinox și suspensie de 170 mm

Orbea a prezentat noua generație Wild LT, unul dintre cele mai importante modele din gama…

4 zile in urma