O bicicletă personalizată spune multe despre tine, însă una colorată așa cum trebuie cu siguranță va întoarce toate privirile. În caz că te-ai plictisit doar de componente albe, gri și negre, află că cei de la Reverse au o gamă întreagă de culori pentru piese și accesorii, iar pentru a-ți face viața cât mai ușoară, am selectat câteva dintre cele importate în România.
Și pentru că Reverse este un brand relativ nou pe piața locală, ne-am gândit că n-ar strica să-i aducem în atenția voastră, germanii oferind calitate de top.
La acest capitol ai libertatea de a alege dintr-o gamă variată de culori, una care cu siguranță va completa coloritul bicicletei tale. Un set de 4 șuruburi cu cap de imbus costă 22 de lei și conține 4 astfel de piese pentru prinderea etrierului.
Cockpit-ul poate fi foarte ușor personalizat prin schimbarea capacului care prinde pipa. Și aici cei de la Reverse au mai multe variante de culoare, iar costul unui capac cu tot cu șurub (și acesta fiind colorat) este de 45 de lei.
Mai poți opta fie pentru un ghidon, o tijă de șa, o pipă sau un set de pedale colorate. După cum poți vedea în fotografiile de mai jos, majoritatea sunt eloxate și arată chiar fain.
RIMS (Romanian Institute for MTB Skills) este o organizație dedicată formării ghizilor și instructorilor de mountain bike la cele mai…
Asociația Bike Works anunță că în perioada 30 mai - 1 iunie 2025, în Munții Dobrogei, va avea loc cea…
În weekendul 5-6 aprilie 2025, iubitorii de ciclism și alergare sunt invitați la două evenimente spectaculoase desfășurate în mijlocul naturii:…