Pedalele Nimbus ST propun un nou sistem de prindere

Compania Ultralite Sports a adus în lumina reflectoarelor o invenție care ar putea să revoluționeze sistemele de prindere ale pedalelor. Este vorba despre Nimbus ST, o pereche de pedale cu plăcuțele aferente, ultra-ușor și cu un alt mod prin care cele două componente se unesc.

Diferențele de bază față de celelalte pedale sunt două la număr. Primul este faptul că prinderea plăcuțelor de pedale se face direct prin intermediul unui arc, și cel de-al doilea este greutatea redusă, întregul sistem (plăcuțe, pedale și șuruburi) cântărind 146 de grame!

Dacă despre greutate nu există explicații de dat, legat de modul în care plăcuțele și pedalele se îmbină se impun niște clarificări. Forma pedalelor Nimbus ST este cu totul nou și este ilustrată în imaginea de mai jos, precum și cea a plăcuțelor.

Practic, piesa aurie (și cea albastră) conțin arcul despre care vorbeam. Pentru a fixa piciorul, acea piesă aurie trebuie mutată până aproape de brațul pedalier astfel încât să facă loc plăcuței să încapă pe ax. Odată făcut acest loc, plăcuța se așează singură și arcul o blochează pe ax. Pentru desprinderea piciorului din pedale, se repetă această mișcare în mod invers, adică împingând arcul spre braț pentru a crea suficient spațiu ca plăcuța să nu mai fie sub tensiunea arcului.

Totuși, pedalele Nimbus ST au anumite limitări. Fiind un sistem nou, nu a fost încă testat și, implicit, consacrat, dar au și o limită de greutate a ciclistului, de circa 150 de kilograme. Vor fi disponibile din noiembrie 2012 și vor costa 315$. Informații suplimentare pot fi găsite pe site-ul Ultralite Sports.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

  • mai greu de folosit decat spd shimano, nu vreau sa ma gandesc la uzura ...practic useless si la un megapret peste cele deja testate :)))

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Campionatul Național de Downhill Cheile Grădiștei 2026: informații importante

Nu mai este mult până la Campionatul Național de Downhill, care va avea loc anul…

3 zile in urma

Andorra Epic 2026 – patru zile de mtb pe unele dintre cele mai spectaculoase trasee din Pirinei

Dacă există un concurs care îmbină perfect mountain bike-ul tehnic, peisajele alpine și organizarea impecabilă…

4 zile in urma

L’Étape România by Tour de France revine pe 30 august. S-au deschis înscrierile pentru ediția aniversară

Dacă ai vrut vreodată să pedalezi pe bulevarde complet închise traficului și să simți atmosfera…

o săptămână in urma