Olympia a lansat noul F1-X din carbon pentru XC, mai capabil ca niciodată

Olympia a modificat din nou modelul lor full suspension de Cupă Mondială de XC pentru a-l face mai capabil. Noul F1-X 29 pentru 2020 nu e doar mai ușor și mai rigid ci primește și o geometrie mai lungă, mai joasă și cu un unghi mai mic al furcii pentru a crea un MTB adaptat la traseele mai tehnice și mai amuzant pe singletrail.

F1-X este modelul de top full-suspension de la italienii Cicli Olympia. Folosit la Cupele Mondiale de XC și de maraton de atleți renumiți ca frații Braidot, ultima sa variantă este proiectată să fie mai rapidă pe urcări și mai capabilă pe coborâri tehnice. Pentru asta s-a mai adăugat 5 mm la suspensia spate ce devine de 100 mm dar a fost modificată și geometria pentru a o face mai adaptată pentru trail.

În primul rând modelul de XC urmărește tendința generală a geometriei. Asta înseamnă reach mai mare cu 1 cm, headtube mai mic cu 1-2 cm și un unghi al furcii mai mic, de 69 de grade, cu furci cu offset de 44 mm și un unghi al tijei de șa de 75 de grade. Chainstay-urile au fost scurtate până la 434 mm, cu 3 mm mai scurte.

Toate acestea fac ca bicicleta să fie mai reactivă, să urce mai ușor și să fie mai stabilă pe coborâri.

Noul cadru e practic fabricat dintr-un amestec de fibre high și medium modului Toray.  Noile matrițe EPS ajută însă Olympia să salveze 10% din greutatea cadrului, ce are acum în jur de 1600 g. În același timp folosirea de material mai puțin și finisarea mai precisă a suprafețelor interioare au dus la o creștere a rigidității, în ciuda materialului mai puțin ce a fost folosit.

Precizia direcției a crescut și datorită deschiderii din spatele headtube-ului ce oferă o rigiditate mai mare. Deschiderea în formă de O se pare că va deveni parte din imaginea mărcii. Bicicleta are o basculă din carbon din două piese ce prinde un amortizor inversat cu prindere trunnion pe cadru.

Pe lângă scurtarea spatelui, bascula a fost reproiectată pentru a permite stay-urilor să flexeze mai suplu și pentru a oferi astfel tracțiune și aderență mai bună la roata din spate și un confort superior.

O modificare subtilă este relocarea cablurilor pe deasupra monoblocului unde acestea ies, fiind protejate bine de o mică aripă.

Noul F1-X e proiectat să fie o bicicletă de competiție și are spațiu pentru anvelope de până la 2.35.

Bicicleta folosește butuc Boost 148 și o ureche de frână separată în spate ce izolează forțele de frânare față de flexul zonei din spate. Monoblocul e de tip PressFit 92 iar tija de 30.9 poate fi și de tip dropper, putând fi configurată încă de la comandă.

F1-X e disponibilă în 5 echipări complete, toate cu amortizor Fox Float DPS Factory și cu frâne Shimano, plus posibilitatea unor mici modificări de configurație. Bicicleta vine în 4 mărimi între S și XL și în 2 culori.

Cea mai ieftină echipare cu cadrul din carbon costă 4124 Euro și se numește F1-X Race GXE, folosind o furcă Fox 32 Rhytm, transmisie SRAM GX Eagle și roți Stans ZTR Arch. Modelul de top F1-X Race XX1E AXS se vinde pentru 7527 Euro cu furcă Fox 32 Factory StepCast, transmisie XX1 Eagle eTap AXS și roți ZTR Arch.

Modelul F1-XN folosește un cadru ceva mai greu, are prețul de 2513 Euro și e echipat cu SRAM SX Eagle.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma