Noi pedale clipless de la Shimano pentru 2019

Shimano au îmbunătățit modelele lor de top de pedale odată cu lansarea grupurilor Dura-Ace R9100 și XTR M9100. Acum, o mare parte din îmbunătățiri se regăsesc la modelele mai ieftine, cum ar fi cea 105 pentru șosea, un model nou pentru BMX și două variante cu o parte platformă din seria Explorer pentru touring și gravel.

Shimano au îmbunătățit stabilitatea prin creșterea lățimii și au reușit să scadă și greutatea modelelor de top de șosea și de trail, dar au încercat să îmbunătățească și interfața cu pantofii S-Phyre de șosea și trail. Aceste îmbunătățiri sunt acum disponibile și în seria Explorer.

Linia de pantofi Explorer este foarte polivalentă, fiind adaptată pentru șosea, gravel și adventure touring – aceasta oferă posibilitatea de a merge pe jos confortabil, dar aspectul este de pantofi de șosea. Modelele de pantofi Explorer RT4 și RT5 sunt perfecte pentru orice de la mers prin oraș până la touring pe teren dificil iar acum primesc și două versiuni de pedale SPD cu o singură față, dar de aceiași performanță.

Modelul mai mare Explorer EH599 primește o platformă mai largă înttr-o parte și care are și 8 pini metalici de aderență, perfecți pe vreme umedă. Pe cealaltă parte mecanismul SPD e ridicat suficient cât să nu interfereze cu nicio talpă de pantof. Pedala are o greutate de 383 g perechea și are reglaj pentru tensiune.

Shimano spune că aceste pedale merg cel mai bine cu pantofii din seria CT sau MT, dar vor funcționa cu absolut orice pantof de ciclism cu plăcuțe de MTB.

Modelul mai mic Explorer ES600 este o pedală de MTB ce a fost transformată într-una de șosea, primind chiar și loc în seria Ultegra. Există și aici o singură parte cu prindere SPD, dar cealaltă e subțiată pentru un profil mic și pentru a nu reduce gabaritul la viraje.

Acest model este astfel cel mai ușor model SPD produs de Shimano, la doar 279 g perechea. Mecanismul de retenție reglabil le face ideale pentru road touring împreună cu pantofii Shimano RT.

Noile pedale MX70 BMX arată identic cu recent lansatele XT M8020 Trail, lucru care nu e probabil o coincidență, ele împărțind același corp al pedalei și aceiași construcție.

Diferența este însă că aceste pedale de competiție de BMX vin cu arcuri mai tari pentru o retenție mai bună și au un unghi mai mic de desfacere decât modelele SPD clasice. Deci sunt o alegere perfectă pentru cei cărora piciorul li se desface inopinat, fiind și o alternativă excelentă pentru trail. Noile modele de BMX oferă prindere pe ambele părți, o bază lată pentru control când pantoful nu e prins iar greutatea este de doar 424 g pentru o pereche.

Nu în ultimul rând au fost lansate noile pedale 105 SPD-SL, o extensie a grupului R7000 105 lansat tot anul acesta. Cu un design foarte asemănător cu modelul Dura-Ace, acestea sunt proiectate să ofere același nivel de performanță ca modelele mai scumpe. La o greutate de doar 265 g perechea, acestea sunt cu 25 g mai ușoare ca vechile 105 și cu doar 37 g mai grele ca modelul Dura-Ace. Au aceleași zone de protecție din oțel la contactul cu pantofii și se învârt pe rulmenți încapsulați și ax de oțel.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma