Noi modele de enduro de la Vitus, brand propriu al CRC

Chain Reaction Cycles are propriul brand, Vitus, pe care-l comercializează deja de ceva timp. Aceștia au lansat două noi biciclete de enduro, Sommet CR și CRX carbon, bicicletele împărțind același cadru, însă fiind oferite cu echipări diferite.

Atât modelul CR cât și CRX vor utiliza un cadru din carbon, valabil pentru triunghiul anterior. Cablurile sunt trase prin interior, iar un bottom bracket BB92 va asigura o rigiditate mai mare la pedalare. Brand Managerul Vitus, Simon Cordner, a declarat că bicicleta s-a dovedit în trecut a fi foarte capabilă, atât în competițiile din Enduro World Series cât și la Red Bull Fox Hunt. Astfel, au decis să investească mai mult timp în dezvoltarea noului cadru, care este cu 300 de grame mai ușor decât versiunea din aluminiu.

Modelul de top, CRX, va primi o echipare cu o furcă Rock Shox Pike RCT3 Solo Air cu o cursă de 160mm, un amortizor Rock Shox Monarch, un sistem de tranmisie compus din piese Race Face, Sram (X1 – 11 viteze) sau Sram X01, roți Mavic Crossmax XL (27.5) sau frâne Shimano XT din noua serie M8000. O tijă de șa reglabilă Rock Shox Reverb Stealth cu o cursă de 125mm este de asemena inclusă în echipare. Costul acestei versiuni va fi de 5.000 de euro și chiar dacă pare o sumă mare, este mai mică comparativ cu ceea ce oferă concurența în segmentul de top de enduro. Greutatea bicicletei este de 12.67 kg.

Versiunea CR va avea tot o furcă Rock Shox Pike, însă versiunea RC Solo Air, cu o cursă de 160mm. Amortizorul este similar, însă sistemul de transmisie va proveni din gama X1, iar roțile de la WTB, modelul KOM. Greutatea va fi de 13.06 kg.

Bicicletele vor fi disponibile pe Chain Reaction Cycles începând cu luna mai a acestui an.

via CRC

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

BikeXpert anunță datele pentru concursurile din 2025, Maratonul Vinului și Alpine Challenge

Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…

3 zile in urma

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

2 săptămâni in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma