Muc-Off lansează gama completă de produse pentru tubeless

Muc-Off a lansat o gamă completă de produse pentru anvelopele tubeless, disponibile deja la distribuitorii din toată lumea și în magazinul online propriu al producătorului. Noua colecție vine după succesul mare pe piață al lichidului tubeless și a valvelor tubeless lansate anul trecut. Toate produsele au fost testate în cele mai dificile condiții posibile timp de sute de ore de către atleți profesioniști.

Toate produsele inovatoare ale noii game sunt concepute să fie folosite ușor și fără complicații de către orice ciclist, de pe potecile de munte până la asfalt, de la montarea pentru prima dată a anvelopelor tubeless până la întreținerea și depanarea acestora.

Odată ce un ciclist a trecut pe tubeless, sunt foarte mici șansele să se mai uite înapoi iar noile produse au rolul de a face bariera inițială mai ușor de trecut, făcând montajul și întreținerea cât mai simple posibil.

Muc-Off a gândit 3 pași clari pe care ciclistul trebuie să îi urmeze pentru a obține roți perfect protejate la pene: pregătirea, umflarea și menținerea, denumite pe scurt P.I.M.

Pasul 1: Pregătirea

Soluția de curățit lipiciul și lichidul antipană

Această soluție non-agresivă de concepție proprie ajută la eliminarea lipiciului, a soluției de etanșare sau a cimentului pentru baieuri de pe jantă și de pe multe alte suprafețe înainte de instalarea benzii de etanșare Muc-Off. Poate fi folosită cu încredere pe majoritatea suprafețelor metalice, din plastic sau din carbon. Preț: 9.98 Euro

Banda de etanșare tubeless

Banda de etanșare tubeless Muc-Off este fabricată din propriul material performant ce conține un adeziv sensibil la presiune, ce oferă exact elasticitatea necesară păstrând durabilitatea și rezistența și oferind etanșare perfectă și de durată. Materialul semitransparent permite localizarea ușoară a găurii valvei. Vine în pachet cu 4 petice de etanșare. Este disponibilă în lungimi de 10 m și 50 m și în 6 lățimi care acoperă majoritatea dimensiunilor de jante de șosea, CX, gravel, MTB și pentru anvelope Plus. Preț: 17.95 Euro

Kit-ul tubeless Ultimate

Kit-ul Tubeless Ultimate Muc-Off conține tot ce e nevoie pentru a monta un set de roți tubeless-ready. Fiecare kit conține o bandă de etanșare Muc-Off, petice de etanșare, două vave tubeless negre prelucrate CNC și două plicuri de lichid de etanșare No Puncture Hassle. Kit-urile sunt disponibile pentru:

  • șosea/gravel/CX cu jante cu profil mic (valve de 44 mm și bandă de 21 mm x 10 m)
  • șosea/gravel/CX cu jante profilate (valve de 60 mm și bandă de 21 mm x 10 m)
  • XC (valve de 44 mm și bandă de 25 mm x 10 m)
  • DH/Enduro (valve de 44 mm și bandă de 30 mm x 10 m)
  • DH Wide (valve de 44 mm și bandă de 35 mm x 10 m)

Pasul 2: Umflarea

Kit de umflare cu CO2

Kit-ul de umflare cu CO2 permite umflarea rapidă a anvelopelor și revenirea în șa extrem de repede. Acesta vine cu cartuș de 25 g pentru MTB și de 16 g pentru șosea, putând umfla la o presiune între 30-100 PSI, de la zero. Fiecare kit conține 2 tuburi și un cap de umflare compact și rezistent, fabricat CNC, cu un buton cu care se controlează ușor eliberarea CO2-ului. Capul de umflare este dublu și e compatibil cu valve Presta  și Schrader, având instalată o protecție de neopren ce protejează mâinile de răcirea rapidă. Cartușele sunt disponibile și separat.

  • Preț kit șosea: 27.95 Euro
  • Preț kit MTB: 29.95 Euro
  • Preț cartuș șosea: 3.95 Euro
  • Preț cartuș MTB: 5.95 Euro

Pasul 3: Întreținerea

B.A.M! (Bottled-Air-Magic)

B.A.M umflă rapid și repară penele în același timp, injectând latex în anvelopă sau cameră. B.A.M. e sistemul perfect de urgență și poate fi atașat la bicicletă cu noua prindere Muc-Off B.A.M. Utility Belt (care e disponibilă și separat) sau poate fi transportat în rucsac. Este compatibil cu bicicletele de șosea, CX/gravel și MTB și cu majoritatea lichidelor de etanșare. Va umfla o anvelopă de MTB de 29 în mai puțin de un minut și e capabil să astupe găuri de 3-4 mm.

Preț B.A.M! RRP: 17.95 Euro

Preț B.A.M.Utility Belt: 5.95 Euro

Kit de reparație cu fir

Când o pană e prea mare pentru a se etanșa singură, Kit-ul de reparație cu fir Muc-Off este soluția perfectă, fiind ușor și rapid de folosit. Furca de inserție e rezistentă și vine în pachet cu 5 fire subțiri și 5 fire groase, toate depozitate într-o geantă de mână. Kit-ul e compatibil cu toate anvelopele tubeless de șosea, MTB și gravel. Este disponibil și un pachet cu 10 fire suplimentare (5 subțiri și 5 groase), disponibil separat.

Preț kit de reparație cu fir: 14.95 Euro

Preț pachet refill: 5.95 Euro

Essential Case

Muc-Off a creat un sistem excelent de transport și păstrare, ideal pentru toți cicliștii, de la poteci la asfalt și la orice între ele. Materialul exterior rezistent de camuflaj oferă protecția necesară accesoriilor tale iar fermoarul etanș e foarte rezistent și permite accesul rapid. În interior există o compartimentare pentru a separa cardurile de telefon sau camerele de multitool, tubul de gaz și leviere. Essentials Care are și un buzunar separat cu fermoar pentru obiecte valoroase cum sunt cheile sau monezile. Este suficient de mare pentru a accepta telefoane mari dar destul de mic pentru a avea loc în buzunarul din spate al tricolului.

Preț: 17.95 Euro

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului!

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Prologo lansează noile șei Dimension EVA și Scratch EVA pentru cicliste

Produsele pentru ciclism dedicate bărbaților, sau cele unisex, nu se potrivesc tot timpul și femeilor. Și, cu atât mai mult…

2 zile in urma

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

o săptămână in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

2 săptămâni in urma