Categorii: Biciclete de munte

Motobecane debutează cu noua Fly Team Ti 29er XTR cu un preţ surprinzător de mic

Motobecane este cunoscută pentru preţurile incredibil de mici pe care le cere pentru bicicletele sale, mulţumită politicii sale de vânzări directe, modelul Fly Ti Team fiind un lider în domeniul acesta deja de câţiva ani buni. Bicicleta complet echipată şi cu cadru din titan era vândută la preţuri doar puţin mai mari decât cadrul în sine.

Având o greutate de doar 9,97 kg noua Motobecane Fly Team Ti 29er costă doar cu puţin mai mult decât grupul XTR cu 11 viteze cu care este echipată. Preţul este de 6.299 $ însă cine se grăbeşte o poate lua cu 3.799$, asta în timp ce doar componentele XTR costă peste 2.000$. Aşadar restul echipării, cum ar fi roţile Vuelta Team SL Tubeless, cockpit-ul Ritchey WCS şi furca Rockshox Reba RL le primeşti practic gratis.

În plus Motobecane lucrează şi la un full suspension 29er care urmează a fi lansat în curând. Motobecane Fantom se pare că va fi echipată tot cu XTR dispunând de un cadru complet regândit ce oferă suspensii de 100 mm faţă şi spate.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

L’Étape România by Tour de France revine pe 30 august. S-au deschis înscrierile pentru ediția aniversară

Dacă ai vrut vreodată să pedalezi pe bulevarde complet închise traficului și să simți atmosfera…

3 zile in urma

Crater Bike Fest 2026 a adus la Betfia două competiții UCI importante pentru calificarea la Jocurile Olimpice

În perioada 19-21 iunie, stațiunea Băile Felix – Betfia a găzduit Crater Bike Fest 2026,…

4 zile in urma

Devron Tsunami la test: cum se descurcă noul entry-level?

Dacă acum 10 ani entry-level era o bicicletă de 2.000 de lei, astăzi, o bicicletă…

5 zile in urma