Categorii: CursiereNoutati

Merida a lansat edițiile speciale Scultura și Reacto YC

Merida au lansat două ediții speciale ale cursierelor lor, parte din programul Your Choice (YC). Doritorii pot alege între o cursieră ușoară de top pentru cățărări și una aero premium pentru viteze maxime pe plat.

Preferințele fiecăruia pentru un cadru aero sau ușor, frâne pe jantă sau pe disc, toate sunt respectate de bicicletele din colecția YC. Sunt disponibile modelul ușor Scultura cu frâne pe jantă sau modelul aero Reacto cu frâne pe disc. Ambele vin cu o vopsea similară negru-opal cu sclipici, după care nuanțele verzi și albastre accentuează caracterul lor modern sau clasic.

Merida spun despre Scultura YC Edition că e interpretarea clasică a bicicletei de mare performanță, avâmd o echipare foarte bună pentru prețul la care e oferită.

Cadrul testat deja în Marile Tururi din carbon CF2 este echipat cu tija din carbon Sflex, frânele de top Dura-Ace pe jantă, grupul mecanic Shimano Dura-Ace R9100, angrenaj și ghidon din carbon FSA SL-K Light și roți pentru anvelope cu cameră Vision SC40 din carbon.

Totul este acoperit cu vopsea albastră și verde în degradeuri despre care Merida spun că au fost inspirate de șoselele montane sinuoase.

Reacto YC Edition pe de altă parte este o reinterpretare modernă a bicicletei de șosea ideale. Acum toată lumea e de acord că aerodinamica e foarte importantă iar UCI și profesioniștii și-au dat seama că o frânare mai bună e un avantaj. Mai puternice, cu modulație mai bună și performanțe mai consistente pe orice vreme, frânele pe disc pe bicicletele aero sunt o tendință majoră în ultimul an și sunt acceptate fără probleme în plutonul profesionist.

Cu performanțe de top dar preț avantajos, modelul modern Reacto YC are cadrul futurist construit folosind ultimele tehnologii.

Echiparea se aseamănă cu cea a celuilalt model YC, dar are mai multe piese Shimano ce oprimizează economia și performanța, folosind un grup mecanic hidraulic. Cadrul din carbon Reacto CF2 e echipat cu manetele mecanice hidraulice și etrierii Ultegra R8020, deraioare Dura-Ace R9100, angrenaj FSA SL-K Light, ghidon Vision Metron 4D Flat și roți aero cu profil înalt SC 55DB.

Tema de culori a Reacto YC este futuristă, folosește aceiași paletă de culori ca modelul celălalt YC dar cu o temă influențată de filmele SF și de navele spațiale.

Prețurile și disponibilitatea modelelor din această ediție specială sunt în funcție de distribuitor. Dar dacă ar fi să ne luăm după alte modele Merida, acestea ar trebui să fie deja disponibile la mulți distribuitori locali Merida și să fie disponibile oriunde până la finalul lunii.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului și în curând pe cea a distribuitorului în România.

Informații de pe bikerumor.com

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma