Categorii: CursiereNoutati

Lapierre își lansează propria cursieră aero: Aircode

Rutierii echipei franceze FDJ.com vor folosi în 2014 o nouă cursieră aero, menită să le sporească șansele la victorie, adică primul astfel de model fabricat de Lapierre, pe numele său Aircode.

Chiar dacă producătorul nu a fost tocmai generos în detalii privind Aircode, din fotografiile oficiale se poate vedea că modelul nu aduce ceva radical diferit în privința trăsăturilor aerodinamice, apelând la artificii precum o tijă de ghidon ușor integrată în cadru, țevi trunchiate după forma aerodinamică consacrată sau frâna de spate montată sub chainstay.

Privind echiparea, Lapierre nu s-a abătut de la tradiție, apelând tot la imbatabilul set Dura-Ace Di2 al celor de la Shimano, ale cărui cabluri trec prin interiorul cadrului. Furca aparține în totalitate producătorului, fiind invenția și produsul propriu și reușind să ofere frânei de față o poziție mai integrată în aceasta. Finalmente, de apreciat mai este și aspectul destul de amenințător al Aircode, dar și mecanismul de strângere al șeii integrat în cadru, pentru performanțe aero optime.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Devron Gravel GRV 1.0 (2026): pare mai scumpă decât este

Devron a nimerit-o la fix cu nuanța de verde a acestei biciclete, deoarece la o…

21 de ore in urma

Epic Măgura Trails debutează în Mărginimea Sibiului cu șase trasee dedicate MTB, eMTB și familiilor

Un nou eveniment de mountain bike își face apariția în calendarul competițional din România. Epic…

23 de ore in urma

Jagwire lansează noile discuri Pro LR3 și plăcuțele Elite, cu accent pe gestionarea căldurii

Jagwire își extinde gama de produse dedicate frânării prin introducerea discului Pro LR3 și a…

7 zile in urma