KOM Cycling, cunoscuți în special pentru prinderile de computer compatibile cu Garmin și Wahoo, au lansat Rocker Plate, o placă mobilă ce are rolul de a scădea disconfortul la antrenamentele pe trainer. Posibilitatea de balansare cu 13 grade în ambele părți permite o mișcare mai naturală și o senzație mai apropiată de cea de pe șosea. Cu un preț de 449.99$ KOM Rocker Plate are un preț la jumătate față de cel al unor modele concurente.
KOM Cycling spune că mișcarea orizontală oferită de Rocker Plate reduce presiunea statică de pe articulații, oferind o experiență de ciclism la interior mai confortabilă și mai imersivă. Dacă crește confortul, sesiunile de antrenament vor putea fi prelungite.
Rocker Plate e format din două plăci de lemn Lauan conectate prin puncte de amortizare din cauciuc. Punctele de amortizare sunt folosite des în industrie pentru a reduce vibrațiile cauzate de motoare sau a celor transmise spre șasiul vehiculelor.
Spre deosebire de alte modele mai scumpe cum ar fi Saris MP1 care oferă și mișcare față-spate, KOM Rocker Plate permite doar mișcarea laterală, însă oferă mult mai multă plajă față de alte modele: 13 grade față de 6 grade la MP1.
Dacă e să luăm exemplul modelului Wahoo KICKR, putem considera că picioarele AXIS sunt o opțiune mai ieftină, la 79.99$. Acestea însă oferă doar 5 grade de mișcare laterală.
Elementele de cauciuc au capete filetate și au rolul de prindere flexibilă între plăci, permițând o mișcare de balans. KOM Cycling spune că punctele de amortizare oferă forța necesară pentru a face plăcile să redevină paralele.
Între plăci sunt montate niște mingi gonflabile, pe ambele părți, acestea având rolul de a aduce plăcile în poziție paralelă între ele. Presiuna din aceste mingi poate fi ajustată pentru a obține comportamentul dorit. Cu cât presiunea e mai mică, cu atât va fi nevoie de un efort mai mare pentru a păstra echilibrul și a mișca bicicleta.
Alte platforme folosesc tije de metal montate de-a lungul plăcilor, acestea pivotând pe rulmenți. KOM Cycling a preferat o soluție simplă, ușoară și cu întreținere minimă – punctele de amortizare.
KOM Rocker Plate are o greutate de 19 kg și dimensiunile de 162.5 cm lungime, 9.5 cm înălțime și o lățime între 87.6 cm și 29.2 cm.
Limita de greutate este de 193 kg. Compatibilitatea cu trainerele e dată doar de lățimea platformei. KOM Cycling confirmă funcționarea cu trainerele de la Saris, Wahoo, Tacx și Elite.
KOM Rocker Plate va fi livrat din SUA începând cu 14 ianuarie. Prețul de precomandă e de 449.99$, fiecare exemplar venind în pachet cu 5 benzi velcro de prindere, două bile gonflabile, o pompă pentru acestea și o nivelă pentru instalarea corectă.
Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.
Informații de pe bikerumor.com
Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…
Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…