Categorii: Industrie

Prim contact – sculele „ascunse” Merida Hide & Seek

Am văzut din ce în ce mai des tipul acesta de transport al sculelor de bicicletă, stilul „ascuns” mai precis. În funcție de tipul lor, sculele pot fi amplasate pe bicicleta într-o multitudine de locații. De la headset-ul din gâtul furcii, la zone ascunse din cadru sau chiar în interiorul rulmentului pedalier. Însă unul dintre cele mai populare locuri unde poți ascunde niște scule, este ghidonul, cele doua capete ale sale mai precis.

Recent Merida a lansat pe piață setul Hide & Seek Tool, două „dopuri” de ghidon ce conțin, în total, nu mai puțin de 13 funcții, dintre care 12 sunt incluse, una trebuind să o adaugi tu, mai precis zaua de legătura pentru lanț, dar pentru care ai deja un buzunăraș special integrat în acest set.

Așadar, avem dopul stâng și dopul drept, dar la fel de bine le poți instala în ghidon și invers. Cu alte cuvinte nu există stânga și dreapta. Le introduci în ghidon cum vrei tu. Toate tool-urile sunt excelent organizate în cele două suporturi, care apoi se inserează în capetele ghidonului.

Suportul 1 conține:

  • Biți imbus de 3, 4, 5 și 6 mm
  • Bit torx T25
  • Șurubelniță cu cap în cruce PH2
  • O pârghie cu care acționezi biții
  • Pilă pentru tubeless
  • Tool pentru inserție „viermișor”
  • Patru viermișori pentru tubeless

Suportul 2 conține:

  • Clește pentru desfacere za rapidă lanț
  • Același clește este și levier pentru dejantare
  • Același clește conține și „buzunarul” pentru zaua rapidă

Zaua rapidă nu este inclusă pentru că e la alegerea ta ce za vrei să ai, în funcție de tipul lanțului, marca sa și numărul de viteze pe care le ai la bicicletă.

Suportul care conține biții are la un capăt și o inserție metalică, cu filet, în care înșurubezi tool-ul de inserție al viermișorilor. Este foarte util pentru că în felul ăsta ai un mâner mare de care să ții.

Totul pare foarte robust, de calitate și bine făcut, însă vara asta cu siguranță voi folosi setul de scule Merida Hide & Seek și voi reveni cu impresiile de pe traseu.

Setul Merida Hide & Seek Tool este deja disponibil în România, prin importatorul oficial BikeFun, la prețul de 255 lei.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Stiri Recente

Despre taberele de Downhill pentru copii de la Azuga: interviu cu Diana Șubran

Ceea ce se întâmplă la Azuga nu poate fi trecut cu vederea prea ușor: tabare de downhill, probabil printre cele…

2 săptămâni in urma

Test Polar Street X – un ceas pentru viața activă, nu pentru obsesia de date

Polar Street X este genul de produs care îți lasă o impresie clară încă de la început: este un ceas…

3 săptămâni in urma

În inima Bucovinei: tot ce trebuie să știi despre cursele MTB de la Obciniada 2026

Obciniada nu e doar un festival de sport și muzică, și e o ocazie de a descoperi Bucovina, și dealurile…

3 săptămâni in urma