Categorii: Industrie

ONYX RACING prezintă noul butuc cu cuplare instant şi frecare aproape zero

Imaginează-ţi un butuc de bicicletă ce oferă cuplare instant, în orice poziţie şi care are şi o frecare foarte mică. Sună prea bine pentru a fi adevărat? Atunci aruncă o privire la noii butuci lansaţi de compania americană Onyx Racing. Butucii folosesc un sistem puţin diferit faţă de ce s-a utilizat până acum. Astfel în loc de roller clutch Onyx foloseşte un ambreiaj cu piedică ce funcţionează într-o singură direcţie, lucru care oferă toate avantajele enumerate mai sus. De ce nu au făcut şi alţii treaba asta până acum? Se pare că este nevoie de toleranţe extrem de mic, lucru care duce la preţuri prea mari pentru companiile care produc în masă.

Cuplarea cu piedică (sprag) funcţionează similar cu cea pe tambur însă în loc ca fiecare piesă să se rotească liberă acestea cuplează în momentul în care pedalele se învârt în direcţia opusă. Componentele interne ale noului produs abia ating partea interioară a butucului acestea fiind ţinute de un arc. De aici şi frecarea extrem de mică. Însă în momentul în care pedalezi totul se „dilată”, iar butucul cuplează indiferent unde se află pedalele. Un alt avantaj al acestui nou tip de butuc este că spre deosebire de tambur, unde cu cât apeşi mai tare pe pedale cu atât mai multă forţă este exercitată asupra carcasei butucului (frâna la pedală), la acesta sistemul nu funcţionează aşa. Asta înseamnă ca butucul în sine poate fi făcut din mai puţin material, deci mai uşor.

În funcţie de destinaţie butucii Onyx au unul, unul şi jumătate sau două piedici care oferă cuplare mai bună şi cuplu din ce în ce mai mare.

Iată cum funcţionează un butuc cu piedici (minutul 0:50).

height=350

Ultima adiţie la oferta americanilor este butucul pentru ciclocros. Toate produsele au o garanţie de 5 ani. Butucii sunt disponibili în 9 variante de culori exolate şi 9 variante de culori standard. Preţurile nu au fost încă anunţate, dar par să fie cam la acelaşi nivel cu Chris King.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu
Tags: onyx racing

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma