Fanii motocicletelor Harley-Davidson au o vârstp medie tot mai ridicată iar piața motocicletelor e în continuă schimbare. La fel cu cea a bicicletelor.
Harley-Davidson încearcă să se redefinească și să intre pe piețe noi: scutere electrice, concepte de MTB și acum… e-bike-uri.
Harley-Davidson a anunțat lansarea unei companii proprii axată doar pe e-bike-uri, Serial 1 Cycling Company. Nu au dat prea multe detalii despre ofertă, doar că vor anunța mai multe informații pe 16 noiembrie, e de așteptat să fie vorba de o colecție completă de modele. Se știe și când acestea vor fi disponibile pe piață: primăvara 2021.
Cum compania e o divizie Harley-Davidson, vor exista paralele între aceștia și Serial 1. De exemplu Serial 1 e numele celei mai vechi motociclete Harley-Davidson. Și la fel ca firma mamă, Serial 1 dorește să fie un lider mondial în inovație și performanță în domeniul său, e-bike-urile.
Harley-Davidson prin vocea directorului de marcă Aaron Frank spune că decizia de a intra pe piața e-Bike-urilor a fost luată deoarece Harley-Davidson, când a produs primul vehicol motorizat pe două roți în 1903, a schimbat pentru totdeauna modul în care lumea se deplasează. Acum dorește să repete acest lucru și să schimbe modul în care cicliștii se deplasează, cu ajutorul e-Bike-urilor Serial 1.
Decizia de a intra pe piața e-Bike-urilor s-a luat datorită creșterii masive a acestui segment de piață în ultimii ani. Piața e-Bike a fost estimată în 2019 la 15 miliarde de $ iar până în 2025 e așteptată o creștere de peste 6%. Așteptăm cu nerăbdare informațiile suplimentare, între timp se poate vizita pagina noii companii.
Informații de pe bikerumor.com
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…