Categorii: EvenimenteNoutati

Grosu evoluează excelent în Flandra, Nechita se ține bine în Toscana

Sezonul profesionist de șosea e în plin avânt, iar echipele pentru care rulează rutieri români au avut un program cel puțin încărcat. Eduard Grosu a concurat la Driedaagse van West-Vlaanderen, unde și-a trecut în cont victoria în clasamentul sprinterilor și Andrei Nechita a luat startul în GP Camaiore, unde au fugit nume importante precum Franco Pellizotti, Rinaldo Nocentini sau Vincenzo Nibali.

grosugrosu

Eduard Grosu (Vini Fantini-Nippo-De Rosa) a reușit cel mai important rezultat al echipei sale care a făcut deplasarea în Belgia pentru cursa de 3 etape Driedaagse van West-Vlaanderen, prin tricoul dedicat celui mai bun sprinter pe care l-a obținut. Incidentele nu l-au ocolit pe român, în prima etapă când a participat la evadarea zilei făcând pană, dar a reușit să treacă peste momentul dificil și să se înscrie în cursa pentru tricoul sprinterilor. Etapa secundă a fost un contratimp individual, așa că nu a avut puncte intermediare de sprint, deci victoria în acest clasament a obținut-o în a treia și ultima etapă, unde și-a adjudecat unul din sprinturile de pe traseu. În final, a încheiat pe locul 121 în clasamentul general.

Într-o parte mai însorită a Europei, Toscana, se desfășura GP Camaiore, aflat la a 56-a ediție. Cursa, una de încălzire pentru „greii” plutonului, precum Vincenzo Nibali sau Nairo Quintana, a fost foarte animată și disputată, conținând 7 cățărări. Andrei Nechita a încheiat întrecerea de o zi, lungă de 186 de kilometri, pe locul 123 din 130 de rutieri care au ajuns la finalul cursei. ”Nu pot să zic că sunt mulțumit de rezultatul de ieri, dar având în vedere că traseul era destul de greu și ritmul foarte ridicat, cu siguranță aceste curse care pentru mine sunt mai mult de pregătire, mă vor ajuta să îmi intru în formă cât mai repede” a declarat Nechita, campionul național în exercițiu.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

(P) Tuscany Trail 2025 – 440 km în 4 zile, cu sufletul la pedale și sprijinul potrivit

În luna mai voi trăi o nouă aventură pe două roți: voi participa la Tuscany Trail 2025, un eveniment de…

48 de minute in urma

Vidraru Bike Challenge: competiția de MTB cu peisaje alpine spectaculoase și trasee de neratat – înscrierile sunt deschise!

Cicliștii care iubesc natura, muntele și provocările outdoor au acum un motiv în plus să-și planifice o escapadă pe două…

2 ore in urma

AitonBike 2025, ediția a IV-a, anunță deschiderea înscrierilor!

Comuna Aiton se pregătește să primească zeci de pasionați de ciclism la cea de-a IV-a ediție a competiției AitonBike 2025,…

3 ore in urma