Giro prezintă casca universală de șosea Synthe

Inovația companiilor în materie de căști pare a avea mai puține limite decât am crede, mai ales acum când Giro a lansat Synthe, un model care, spun creatorii săi, se comportă mai mult decât bine din toate punctele de vedere.

Synthe reprezintă tentativa Giro de a integra design-ul aerodinamic într-o cască potrivită etapelor lungi, adică una care să exceleze în materie de confort și de ventilație. Pornind de la modelul 100% aerodinamic Air Attack, compania producătoare a adus câteva modificări, în speță găurile de ventilație, însă a păstrat în mare forma sursei de inspirație. Astfel, Synthe nu depășește Air Attack în materie de reducere a frecării cu aerul dacă ne referim la valori absolute, însă se apropie de acestea și, printre căștile convenționale de șosea, se distinge ca fiind cea cu cel mai bun coeficient aerodinamic.

Cifrele oficiale privind performanțele aerodinamice nu au fost înaintate, însă Giro spune că succesul noului model este doar o chestiune de timp. Și șansele ca ei să aibă dreptate sunt considerabile, nu doar grație trăsăturile aerodinamice, ci și deoarece Synthe cântărește 234 de grame (mărime M), are 19 găuri de ventilație și dotarea standard include și o plasă împotriva insectelor, pe lângă bureții antibacterieni.

Sursa: Giro

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

L’Étape România 2026: peste 2.000 de cicliști au pedalat prin București. Cine sunt câștigătorii celei de-a cincea ediții

Bucureștiul a devenit din nou, pentru o zi, teren de competiție pentru mii de pasionați…

2 zile in urma

Dynamic Turblo 2 – mini-pompă electrică pentru bicicletă

Dynamic Turblo 2 este o pompă electrică compactă și foarte ușoară, destinată umflării rapide a…

2 săptămâni in urma

Sinaia se descoperă altfel: o zi pe bicicletă între munte, istorie și cultură

La final de august, Sinaia îi invită pe iubitorii de ciclism, natură și aventură să…

2 săptămâni in urma