Categorii: GeneraleNoutati

Turul Orient Express scoate în evidență potențialul cicloturistic al României

Cu toții am auzit acest lucru de atâtea ori, încât riscăm să îl luăm de bun: România are un potențial turistic important. Din păcate, nu este exploatat la optima sa capacitate, chiar dacă diferite inițiative autohtone se străduiesc să schimbe acest lucru. Pe de altă parte, întreprinzătorii străini văd altfel lucrurile, un caz concret fiind cel al unor canadieni al căror tur cicloturistic își consumă o parte consistentă pe teritoriul României.

Compania se numește Tour d’Afrique și, pe lângă faptul că are și o fundație care sprijină dezvoltarea infrastructurii de biciclete în Africa, organizează expediții cicloturistice în toată lumea, de la America de Nord la Oceania. Unul din multiplele tururi pe care le organizează în Europa este cel numit Orient Express, ce urmează renumita rută de la Paris la Istanbul.

Și, după cum ați intuit până acum, o bună parte a sa trece pe teritoriul României, pe unde poposește câteva zile bune. Nu doar trece pe aici, ci și își rezervă timp să viziteze cetatea Alba Iulia, zona Făgăraș, unde se va urca Transfăgărășanul, Curtea de Argeș, cetatea Târgoviște, dar și Bucureștiul. Întreaga descriere a turului poate fi citită aici. Așadar, acest lucru spune destul de multe despre potențialul pe care ținuturile autohtone îl au, potențial care sperăm că va fi folosit corespunzător în viitorul apropiat.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Dynamic Turblo 2 – mini-pompă electrică pentru bicicletă

Dynamic Turblo 2 este o pompă electrică compactă și foarte ușoară, destinată umflării rapide a…

o săptămână in urma

Sinaia se descoperă altfel: o zi pe bicicletă între munte, istorie și cultură

La final de august, Sinaia îi invită pe iubitorii de ciclism, natură și aventură să…

2 săptămâni in urma

Delta Dunării pe gravel – 200 km printr-un tărâm cum nu mai există în Europa

Nu știu exact cum să încep altfel decât simplu: Delta Dunării pe bicicletă este ceva…

2 săptămâni in urma