Categorii: Generale

O nouă echipă de ciclism pe firmament – Sport Guru – BCR Racing Team

Ieri seară am fost prezenţi la lansarea noii echipe de ciclism-alergare Sport Guru – BCR Racing Team. Este o echipă care activează deja de ceva vreme. Aşadar, dacă i-aţi văzut până acum la concursurile de ciclism şi alergare pe cei echipaţi în mov şi verde aflaţi că ei sunt cei cu care vă veţi lupta mai departe pentru podiumuri.

Echipa este formată din mulţi sportivi şi este împărţită pe trei sporturi: ciclism, alergare şi triatlon. Aşadar patru sporturi dacă includem şi înot.

Pentru ciclism, Alex Ciocan este managerul echipei, dar şi ciclist el concurând la categoria 30-39 ani. Ceilalţi membri ai echipei de ciclism sunt: Andrei Cojanu (U19), Gerhard Dumitrescu (U19), Ana Maria Estera Coteata (20-29 ani), Valentin Tecu (20-29 ani), Adrina Ceauşescu (30-39 ani), Răzvan Staicu (30-39 ani), Răzvan Ilie (40-49 ani).

Pentru primul an în care echipa evoluează în această formulă obiectivul principal este întărirea relaţiilor dintre ei şi funcţionarea ca un singur organism. Îi veţi vedea cu siguranţă la toate etapele de şosea Road Grand Tour şi cele offroad Riders Club, dar probabil şi la câteva dintre celelalte concursuri de ciclism şi triatlon.

Echipa de ciclism concurează pe biciclete Ghost de şosea şi mtb. Pentru şosea sportivii vor pedala pe Ghost Nivolet LC Tour 4, o bicicletă din carbon cu echipare Shimano Ultegra, roţi Mavic Ksyrium/ Yksion şi cockpit FSA. Greutatea medie este de 7,2 kg.

La mtb fetele vor concura pe Ghost Nila LC 5, o bicicletă hardtail cu cadru din carbon, furcă Fox 32 Float Performance cursă 100mm, frâne Shimano SLX, transmisie Shimano XT, roţi Rigida Rival/ Schwalbe Rocket Ron de 27,5 inch şi cockpit Ghost. Greutatea medie a acestei biciclete, în funcţie de mărimea cadrului, este de 10,2 kg.

Băieţii vor concura la mtb pe o bicicletă similară, dar cu roţi 29er denumită Ghost EBS 2, un model special creat pentru echipe.

Le urăm succes şi cât mai multe podiumuri în acest sezon şi următoarele!

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma