Categorii: GeneraleNoutati

Echipament, antrenor și sponsori noi pentru echipa națională de ciclism

Cu doar o zi rămasă până la startul Campionatelor Naționale de Șosea, la Cluj-Napoca a avut loc prezentarea oficială a loturilor echipei naționale de ciclism, precum și a noului echipament în care aceasta va evolua, dar și noii parteneri. Noutățile nu s-au oprit aici, Eduard Novak anunțând și numele noului antrenor al echipei de șosea Elite și l-a reconfirmat în funcție pe actualul antrenor al echipei de juniori.

Astfel, lotul național de șosea Elite este compus din Andrei Nechita, Eduard Grosu, Nicolae Țintea, Valentin Pleșea, Nandor Csaba Lazar, Sebestyen Szabolcs, Arnold Lukacs, Adrian Nițu, Florin Saveliu și Bogdan Coman. Aceștia vor fi coordonați de către Constantin Cârstea, noul antrenor al echipei, care revine într-o funcție oficială, după ce în anii trecuți a fost manager al echipelor Petrolul Ploiești și Dinamo-Secrom. Prima competiție la care echipa națională va evolua sub comanda sa va fi Turul României, programat a începe în 30 iunie.

Pe lângă lotul de șosea, și mountain bike-ul este bine reprezentat, având incluși 6 sportivi, pe Ovidiu Tudor Oprea, Radu Tudor, Miron Elisei, Lucian Logigan, Arpad Kelemen și Cristian Losonczi, și o sportivă, în persoana târg-mureșencei Zsuzsa Gyurka.

Lotul național de șosea al juniorilor este alcătuit din 10 sportivi: Adrian Zamfir, Vlad Dobre, Cătălin Iorga, Robert Pisică, Andrei Nicola Barbu, Cristian Badea, Zsolt Sarany, Daniel Madaras, Alexandru Poenaru și Răzvan Anghel. Nu în ultimul rând, a fost anunțată și componența lotului paralimpic, alcătuit din Eduard Carol Novak, Attila Olah și Arpad Cilip.

O altă noutate, la fel de importantă, o reprezintă partenerii care s-au alăturat oficial echipei naționale de ciclism. Așadar, sportivii români vor fi ajutați de către companiile MOL România, Apemin Tuşnad, FFWD şi CASCO.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Trecerea la transmisie electronica: variantele cele mai ieftine, avantaje si dezavantaje

Transmisia electronica este se pare viitorul pe bicicletele nu doar de top ci si din…

3 zile in urma

Salzkammergut Trophy 2026: un festival al ciclismului în inima Alpilor austrieci!

Există concursuri pe care le faci pentru rezultat și există concursuri pe care le faci…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism deschide primul centru permanent de pregătire pentru loturile naționale de ciclism, în Italia

În sportul de performanță, rezultatele nu apar peste noapte. În spatele fiecărei medalii stau ani…

2 săptămâni in urma