Categorii: Generale

Curățarea componentelor bicicletei cu ultrasunete

Mulți dintre noi pasionați de biciclete, ne bucurăm nu doar când parcurgem un traseu frumos, dar și când avem o bicicletă curată și sclipitoare. Din păcate menținerea unei biciclete într-o stare decentă, ca să nu spun exemplară, nu este chiar ușoară. În primul rând trebuie să-ți placă ideea, să te murdărești și tu puțin înainte ca bicicleta să fie curată. După care este nevoie de scule speciale și substanțe la fel de speciale pe care trebuie să le cumperi. Și nu în ultimul rând nu de puține ori, oricât te-ai chinui tot nu reușești să scoți toată murdăria aia, în special de pe lanț, pinioane și foi. Așadar ce facem?

Soluția aparent ideală este curățarea cu ultrasunete. După cum se vede în imagine, scula seamănă cu o friteoză și mare inginerie nu este. Piesele murdare se pun înăuntru în apă în care adaugi și puțin degresant, iar după 1-2 cicluri, gata. Pe de altă parte nu știm totuși cât de sigură este metoda pentru curățarea lanțului despre care știm că nu trebuie curățat chiar absolut perfect. Interiorul zalelor conține lubrifiant care nu trebuie eliminat. Iar dacă iese, ce pui tu la loc când ungi se pare că nu este chiar același lucru.

Totuși pentru cei care sunt dispuși să încerce, metoda curățării cu ultrasunete a pieselor dificile de pe bicicletă este cât se poate de eficientă. Am găsit și aparatul descris în clip (minutul 3). Se numește ToolPRO Ultrasonic Parts Cleaner cu o capacitate de 2,5 litri și costă în jur de 100 $. Din păcate site-ul respectiv nu livrează în Europa, așa că îl poți obține doar dacă ai pe cineva în Australia sau Noua Zeelandă la care poți livra. Dar l-am găsit și pe Amazon UK la prețul de 117 lire. Ar mai fi și această variantă însă la data publicării articolului, aparatul nu era disponibil.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Vezi comentarii

  • Atat timp cat nu exagerezi cu degresantul, curatatrea e foarte buna. Eu o fac cu un aparat ce a fost la Lidl (100lei). Pun apa si un pic de otet si iese perfect (2-3 cicluri). O data pe an, daca iti permite bugetul, poti pune ulei ca sa compensezi din ceea ce a iesit dintre zale. Avantajul e ca oroce ai pune se si incalzesteasa ca efectul este bun.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma