Trei trasee turistice noi au fost aprobate pentru omologare de către Consiliul Ştiinţific al Parcului Naţional Munţii Măcinului, iar unul dintre acestea este un traseu de cicloturism, care pleacă din oraşul Măcin până la Mănăstirea Fântâna de Leac, relatează obiectivtulcea.ro.
În Parcul Național Munții Măcinului sunt marcate mai multe trasee de cicloturism de dificultate medie care unesc comunitățile învecinate parcului pe drumurile preexistente.
„Traseul principal pornește din localitatea Măcin din DN 22D, continuă pe str. Viticultori, vizavi de stația de benzinărie, trece pe lângă crama Dobrogeană și continuă pe drum de pământ până la Mănăstirea Fântâna de Leac. Traseul cotește spre dreapta pe drumul de pământ ce continuă paralel cu limita estică a parcului spre localitatea Greci.
De aici se poate ajunge în comuna Cerna, ținând același drum paralel cu limita parcului ce trece pe lângă pietrele Mariei, continuă prin Valea plopilor, traversând parcul prin Valea Adâncă. Din traseul principal, din loc în loc, pleacă patru ramificații ce traversează parcul, având ca destinații finale celelalte localități limitrofe. Astfel, în drept cu Valea Regiei traseul are o ramificație ce traversează Culmea Pricopanului, dând posibilitatea bicicliștilor să iasă spre comuna Jijila sau să-și continue plimbarea spre Culmea Măcinpe lângă Vf. Îmbulzita, dând în a doua ramificație la intrarea în parc de pe Valea Recea. Din comuna Greci pleacă două ramificații astfel: o ramificație ce urmărește Valea Recea până la locul numit Borna 3 traversând parcul pe drumul de pământ ce leagă comuna Greci de Luncavița, ieșirea din parc efectuându-se pe drumul forestier de pe Valea Seacă ce înțeapă DJ 222 A în vecinătatea rezevațieie Valea Fagilor; a doua ramificație ce urmărește Valea Morsului, pe fostul drum de carieră, ajungând pe Vârful Țuțuiatu, punct din care traseul intră în parc prin pădure, ieșind la DJ 222A, între Cetățuia și Nifon, pe valea Țigăncii. În dreptul Văii Plopilor, pornește ultima ramificație ce traversează parcul prin pădure, ajungând pe Valea Adâncă, urcând pe Vârful Conaciu, ieșind din parc pe Valea Porcăreții în centrul localității Nifon”, a mai spus directorul Administraţiei Parcului Naţional Munţii Măcinului.
Sursa: Obiectiv Tulcea
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…