Îţi place ideea de cadru de oţel pe cursiera ta? Dar parcă nu ai vrea manete de schimbător pe cadru? Nu suporti ideea să meargă toţi pe schimbătoare electronice şi tu nu? Ba parcă şi ideea asta de frâne pe disc la cursiere nu îţi dă linişte noaptea?
Mason Cycles s-au gândit chiar şi la tine! Acum poţi să o arzi cum cântă hipsterul din tine şi să ai cursiera ta de oţel. Cu DuraAce DI2. Şi cu discuri hidraulice. Un vis devenit realitate! Tot ce trebuie e să uşurezi bugetul de 5595 de lire sterline – oricum nu contează cât vine asta în euro sau în RON când te alegi cu aşa o bijuterie. Şi roţile ei de carbon te vor purta cu vâjâtul lor specific pe toate ciclosportivele din lume în admiraţia tuturor. Nu ar strica, dacă nu ai deja, să îţi laşi din timp şi un pic de barbă, sau chiar mai multă. Pentru ca totul să arate impecabil!
Dacă ai vrut vreodată să pedalezi pe bulevarde complet închise traficului și să simți atmosfera…
În perioada 19-21 iunie, stațiunea Băile Felix – Betfia a găzduit Crater Bike Fest 2026,…
Dacă acum 10 ani entry-level era o bicicletă de 2.000 de lei, astăzi, o bicicletă…