Ford dezvăluie două biciclete electrice pliabile

Poate că mai avem de așteptat până o să vedem Ford devenind o companie care se ocupă cu altceva decât automobile (deși nici nu știu dacă am vrea asta, căci astfel Mustang-ul ar deveni istorie), însă fabricantul a făcut deja câțiva pași în această direcție. Doi pași, mai precis, după ce a lansat o pereche de biciclete electrice și pliabile: MoDe:Me și MoDe:Pro.

In principal, cele două modele sunt făcute să încapă cât mai bine în portbagajul unui automobil, firește, Ford, deși nu cred că se vor împotrivi dacă va fi vorba de altă marcă, iar strângerea și asamblarea lor se face, cel puțin conform montajului din finalul articolului, facil, fără nevoie de scule.

Ford MoDe:Me

Modelul cu roți mici (MoDe:Me) este destinat automobilelor personale, de tip sedan, care nu au un spațiu nemăsurat la dispoziție, în timp ce cealaltă bicicletă (MoDe:Pro) are un portbagaj care se poate încărca, din câte se pare, cu o greutate rezonabilă de mărfuri, pretându-se mai degrabă aprovizionării cu bunuri pentru afacerile din zonele aglomerate sau, în orice caz, celor care au de transportat mai mult decât un rucsac. Nu începeți, însă, să le căutați prin magazine, căci ambele se află în stadiu de prototipuri ceea ce înseamnă că s-ar putea și ca motorul lor de 200 de wați, care asigură atingerea unei viteze de 35km/h, atunci când este asistat de pedalat, să fie schimbat.

Ford MoDe:Pro

Totuși, cheia privind cele două modele nu este nici faptul că sunt pliabile, electrice sau încap în portbagajul unei mașini. Ford a dezvoltat o aplicație de mobil, încă nedenumită, care se ocupă cu navigarea multimodală. Conceptul poate nou, dar cu siguranță dezvoltat din date și planuri deja existente, analizează traseul pe care o persoană vrea să îl parcurgă și ia în calcul toate mijloacele de transport care asigură cel mai rapid timp de ajuns la destinație. Adică, respectiva persoană poate porni cu mașina de acasă, pe urmă scoate bicicleta, pedalează până la tramvai, după care merge pe jos până la birou/poștă/administrație fiscală/frizerie sau unde trebuie să ajungă. Desigur, combinațiile variază, dar variantele sunt nenumărate. În plus, aplicația primește informații în timp real despre cât de aglomerate sunt rutele, astfel încât elaborează traseul și în funcție de acest lucru. Așadar, viitorul mobilității pare luminos, dar să vină odată!

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma