Categorii: Evenimente

Ziua Fără Maşini – sărbătorită doar de cetăţeni

Sâmbătă, 19 septembrie, a avut loc în București al 7-lea marș al bicicliștilor organizat de Comunitatea Bicicliștilor din București şi intitulat „Oraș pentru oameni!”, eveniment care a adunat aproximativ 4000 de persoane. Data de desfășurare, în săptămâna europeană a mobilității, marchează si Ziua Fără Mașini (Car Free Day), care prilejuiește evenimente similare peste tot în lume.

Protestul are aceleași motive, din 2013: neaplicarea măsurilor de siguranţă rutieră, încurajarea transportului motorizat în timp ce oraşul este cea mai poluată capitala europeană, lipsa unei viziuni a administraţiei oraşului pentru creşterea calităţii vieţii, menţinerea în funcţii a persoanelor vinovate de pagubele de milioane de euro provocate de recepţia ilegală a pistelor pentru biciclete, neaplicarea măsurilor de eficientizare a transportului public prin asigurarea de benzi dedicate.

Deși organizatorii evenimentului au depus notificare cu privire la această adunare publică încă din luna iulie a anului 2013, membrii Comisiei pentru adunări publice din Primăria Municipiului București au ignorat Legea adunărilor publice, semnând protocoale pentru desfășurarea altor adunări publice pe traseul notificat. În data 21 aprilie 2015, membrii comisiei, în prezența reprezentantului Primarului General, domnul Solomon Wigler, consilierul personal al dlui Sorin Oprescu, și-au luat angajamentul să ia toate măsurile necesare pentru a respecta legea. Din respectiva comisie face parte și un reprezentant al Jandarmeriei.

Cu toate acestea, dând dovadă de lipsă de responsabilitate și indiferență față de prevederile legale, Primăria și Jandarmeria au semnat protocoale pentru desfășurarea altor evenimente pe un traseu notificat. Nu este prima dată când cele două instituții încalcă legea. De fapt, primarul Sorin Oprescu, în complicitate cu membrii comisiei pentru adunări publice, a încercat tot timpul să împiedice protestele împotriva administraţiei. Deseori, la Comisia pentru adunări publice s-a sugerat organizatorilor că, dacă renunţă să spună că este protest, vor încheia protocol pentru organizarea marşurilor. Cu toate că varianta normală era să rezolve problemele cetăţenilor, niciodată administraţia nu a răspuns invitaţiilor transmise de organizatorii protestelor. În primăvară, s-a trimis Preşedinţiei României o solicitare de a media o întâlnire cu Primarul Oprescu, dar nu am primit niciun răspuns.

Marșul s-a desfășurat conform traseului notificat, fără incidente.

Având în vedere că în anul 2016 vor fi alegeri locale, ne manifestăm dorința ca motivele de protest ale marșului ”Oraș pentru oameni !” să devină teme de dezbateri și, astfel, puncte pe agendele viitorilor primari și consilieri locali/generali ai Bucureștiului.

Încurajarea utilizării transportului alternativ, prin oferirea de condiții optime, este singura soluție care a dat rezultate în decongestionarea traficului rutier și reducerea poluării. Comisia Europeană a început procedurile de infrigement împotriva României, pe tema poluării aerului în 3 orașe, printre care și București. Lipsa măsurilor de reducere a poluării poate atrage amenzi enorme la nivelul bugetului local. Dat fiind numărul de aproximativ 6.500 de decese/anual provocate de poluare, încurajarea deplasărilor nemotorizate trebuie să fie o prioritate a autorităților publice locale. Pentru comparație, în 2014, numărul de decese provocate de accidentele rutiere a fost de 61. Interesul autorităților locale cu privire la dezvoltarea sustenabilă a mobilității persoanelor și mărfurilor este evident (și) din lipsa de preocupare pentru promovarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă București-Ilfov, care se află în pregătire din septembrie 2014. Consultările publice pe aceste documente sunt pe punctul de a fi inițiate, însă nu există nicio informare pe această temă.

Având în vedere că București este cel mai congestionat oraș european organizatorii marșului se așteptau ca autoritățile publice să marcheze Săptămâna Europeana a Mobilității și Ziua Fără mașini prin evenimente menite a promova Planul de Mobilitate Urbană Durabilă București-Ilfov, precum și pentru a promova transportul public, mersul cu bicicleta și deplasările pietonale. Cu toate acestea, conform site-ului primăriei, nu a avut loc niciun eveniment in Municipiul București care să demonstreze interesul administrației pentru promovarea politicilor moderne de decongestionare a traficului.

Evenimentul este organizat de Comunitatea Bicicliștilor din București (CBB) și Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR). Mulțumim partenerului – Ordinul Arhitecților din România, filiala București, și susținătorilor marșului: ActiveWatch, Aprozar, A1, Asociația Peisagiștilor din România – filiala București Ilfov, Atelier Pinion, Asociația pentru Tranziție Urbană – ATU, Bebe Bike Shop, Bicicleta-Organic Coffee Shop, Bicicleta Pegas, Biciclisti pentru Rosia Montana, Bike Addict, Bike Fest, BikeLover, Bike’n Rolla, BikeXCS, BikeXpert, BițaColor, Brema Bikes, Bună dimineața, București!, Care Café, Casa Jurnalistului, Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe, Cityclete, CoolBikeTeam, Comunitatea Uniți Salvăm, Dr Bike, Funky Citizens, Green Hours, Hai cu Bicla, I love Velo, La Biblioteca Herăstrău, La Vita e Velo, MaiNoi, Miercurea Bicicletei, Miliția Sprituală, Pista mă-sii, Portocala Mecanica, Pushbike, Restaurant Hambar, România Curată, Romania Pozitiva, Revista Zeppelin, Sinapseria, Skirtbike, Tribul, Turific! Handmade, Tete A Tete Cafenea, Uleiosul, Uniți Salvăm, Veloprietenii dalmațieni (Made in China), Veloteca Viața mea, bicla si FreeRider.ro.

Sursa foto facebook.com/CBBuc

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma