Categorii: Evenimente

Retrospectiva și planuri de viitor pentru echipa Dinamo – BikeExpert Racing Team

Am fost prezenți la conferința de presă organizată de echipa de ciclism mtb Dinamo – BikeExpert Racing Team. Recent echipa a adăugat „Dinamo” la nume lucru care a însemnat practic reactivarea secției de ciclism a clubului din București.

La conferința organizată la sediul clubului joi 9 iunie, au fost prezentate realizările echipei, dar și planurile de viitor. Dinamo – BikeExpert Racing Team este o echipă de ciclism activă care se ocupă de sportivii care o alcătuiesc, rezultatele neîntârziind să apară. Însă ne-a bucurat să aflăm planurile lor de viitor.

De-a lungul conferinței tot timpul aparea cuvântul „copii”. Motivul este faptul că echipa are în plan înființarea unei secții de copii la Dinamo. „Probabil vom face primii pași în sezonul rece”, spune Cătălin Sprînceană, team managerul echipei. „Cel mai probabil vom începe cu antrenamente indoor în spațiul rezervat secției, de sub velodrom”.

Echipa este alcătuita din două părți – echipa de profesioniști Dinamo – BikeXpert Racing Team și cea de amatori BikeXpert Racing Team. Dacă echipa amatorilor cuprinde nu mai puțin de 42 de sportivi, echipa profesioniștilor include 9 cicliști:

–          Alexandru Stancu – elite
–          Attila Madaras – elite
–          Karina Bonta – elite
–          Răzvan Jugănaru – elite
–          Ede Molnar – U23
–          Attila Malnasi – Junior
–          Levente Bartga – Junior
–          Tudor Cazaceanu – cadet
–          Mihai Ciufu – cadet

Cei 42 de amatori de la BikeXpert Racing Team îmbracă nucleul de profesionișiti de la Dinamo-BikeXpert Racing Team. Însă se poate avansa de la un amator BikeXpert Racing Team la un profesionist Dinamo-BikeXpert Racing Team dacă rezultatele sportivului promit.

La profesioniști Ede Molnar este revelația acestui sezon prin titlul de campion național la XCE și câștigarea mai multor concursuri printre care și Prima Evadare 2016. Până acum s-au descurcat excelent toți membrii echipei. Attila Madaras, Alex Stancu și Răzvan Junăgaru sunt cei care s-au axat mai mult pe maratoane în timp ce Ede și juniorii pe XCO.

În 2015 echipa a participat la nu mai puțin de 80 de competiții unde a obținut 244 de podiumuri din care 106 locuri întâi. Tot în decursul anului trecut Dinamo-BikeXpert Racing Team a obținut trei titluri de Campion Național Elite (mtb XCM, masculin și feminin), 5 titluri de Campion Național amatori (șosea și mtb, masculin și feminin) și nu în ultimul rând 12 convocări în Lotul Național al României.

Pentru 2016 la mtb echipa va concura pe bicicleta Cube Elite C68 cu echipare Shimano XTR și SRAM XX1 în funcție de ciclist. La șosea se va alerga pe cursierele Cube Litening C68  echipate Shimano Ultegra, acestea fiind folosite în cea mai mare parte a timpului la antrenamente.

Pentru viitor planurile echipei sunt ambițioase, dar la cum se prezintă situația nu par deloc de nerealizat: obținerea titlurilor de Campion Național la mtb, câștigarea cât mai multor competiții de mtb naționale și internaționale, participarea la Campionatul Mondial de XCO și la cel puțin două etape de Cupă Mondială MTB XCO, formarea unei echipe puternice de cadeți și juniori și descoperirea și creșterea de noi valori prin selecția copiilor talentați descoperiți în urma concursurilor pe care Clubul BikeExpert la organizează sau la care participă.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Vezi comentarii

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

4 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

o săptămână in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma