Weekendul trecut a avut loc în regiunea Târnava Mare a doua ediţie a maratonului mtb Transilvania Bike Trails Race (TBT Race). Dacă anul trecut startul a avut loc în satul Viscri acum concurenţii au plecat din Criţ. Deşi destul de izolată zona este cunoscută pentru bisericile fortificate şi pentru casele tradiţionale săseşti, multe declarate monumente şi incluse în Patrimoniul Mondial, mare parte din ele recondiţionate în stil tradiţional.
Organizatorii ne-au spus că startul fiecărei ediţii va avea loc dintr-o localitate diferită. Motivul este faptul că maratonul se desfăşoară pe traseele offroad de bicicletă construite de Fudnatia ADEPT acestea legând între ele satele săseşti Viscri, Buneşti, Criţ şi Meşendorf. Traseele au fost construite în cadrul proiectului ”Descoperă Târnava Mare pe bicicletă”, proiect finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Cofinanțarea acestui proiect este asigurată de Fundaţia Orange.
Nu este exclus însă ca după extinderea reţelei de trasee până la Sighisoara, startul să aibă loc chiar şi din Saschiz deşi acest lucru ar însemna lungirea traseului de concurs.
TBT Race este unic în România din mai multe puncte de vedere. Unul este că cea mai mare parte a traseului se desfăşoară pe aceste piste de bicicletă, trasee de cicloturism. Poate sună neinteresant însă vă asigurăm că odată ce creşte viteza bicicletei aceste trasee de cicloturism devin cât se poate de bune pentru concurs. Traseul este în continuu virajat traversând dealuri şi păduri, trecând prin sate şi prin curţile bisericilor fortificate din localităţile pe care le vizitează. Concurenţii depun efort continuu, iar atenţia trebuie să fie întotdeauna la un nivel maxim pentru a negocia fiecare viraj în aşa fel încât să-ţi păstrezi inerţia, viteza şi să alegi trasa cea mai scurtă. Cu siguranţă vei fi în afara „zonei de confort” specifică unei competiţii.
La startul ediţiei din 2015 s-au aliniat peste 320 de ciclişti pentru a parcurge singura distanţă de concurs de 47 km. TBT Race nu este un maraton mtb greu însă în funcţie de experienţă şi viteza cu care pedalezi îl poţi transforma într-o adevărată provocare dificultatea crescând pe măsură ce creşte şi viteza. Considerăm acest eveniment unul dintre cele mai potrivite pentru începătorii care doresc să treacă de la concursurile de ciclism de la câmpie la cele de deal pentru a continua cu cele dificile de la munte.
Vedetele ediţiei cu numărul doi au fost Robert Dobai de la NoMad Merida CST care a câştigat la categoria Elite în timp ce Irina Dumitru de la BikeXpert Racing Team a fost cea mai bună la Feminin. La categoria 18-29 ani locul întâi a fost ocupat de Pacurar Timotei de la NoMad Merida CST, Csergedi Istvan de la Mures Cycling a fost cel mai bun la categoria de vârstă 30-39, Mircea Gustav Robert de la Mureş Cycling a obţinut locul întâi la categoria 40-49, iar Craciun Emil de la Corviniadeva a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la categoria de vârstă 50+. Rezultatele complete le puteţi găsi pe site-ul oficial al competiţiei.
Spuneam însă în titlu că TBT Race este mai mult decât un concurs, iar motivele sunt evidente. Cine vizitează regiunea Târnava Mare nu trebuie să vină doar pentru ziua de race. Se pot face atât de multe lucruri în plus, iar pentru ediţia din acest an organizatorii au oferit un program excelent! Vineri au organizat vizita la deschiderea Centrului de Ceramică de la Saschiz unde am putut degusta şi multe produse tradiţionale fabricate local de micii producători. Am continuat apoi cu vizitarea bisericii fortificate din Saschiz şi a ruinelor Cetăţii ţărăneşti de pe deal. Mai departe am vizitat cărămidarul şi fierarul din Viscri unde am asistat la o scurtă demonstraţie de măiestrie. Nu am lipsit însă nici de la concertul de orgă din Biserica Evanghelică şi am ascultat cu plăcere poveştile săsești în șura casei parohiale din Viscri.
Toate acestea sunt completate de faptul că pensiunile din zona sunt practic casele săseşti ce au fost renovate în stil tradiţional păstrând tot confortul modern. În plus întotdeauna gazdele sunt adeptele principiului „slow food” – ce gătesc pentru ei gătesc şi pentru cicliştii pe care îi găzduiesc.
Organizatorii mulţumesc sponsorilor Fundaţia Orange, Kaufland, Isuzu, Merida, Hi5 fără de care evenimentul nu s-ar fi putut organiza.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…