Maratonul Olteniei, concursul de mtb și trail run cu startul la Râmnicu Vâlcea, a anunțat începerea înscrierilor. Concursul are loc sâmbătă și duminică, pe 28 și 29 august, sâmbătă mtb – trasee de 22 și 33 km, iar duminică alergare – trasee de 12 și 22 km.
De la organizator:
Suntem foarte entuziasmați să anunțăm deschiderea oficială a înscrierilor la cea de-a 9-a ediție a Maratonului Olteniei, în care vă propunem să fiți alături de noi, Învingători în Ținutul Învingătorilor!
În ultima vreme am învățat să prețuim și mai mult sănătatea, libertatea, relațiile cu familia și prietenii. În plus, am descoperit, mai mult decât oricând, importanța de a face sport în aer liber.
Anul acesta, vrem să venim în întâmpinarea oamenilor care au redescoperit plăcerea și nevoia de a face sport, motiv pentru care Maratonul Olteniei, un eveniment powered by CEZ se va desfășura sub un nou concept – Ținutul Învingătorilor.
Iubitorii de sport și mișcare în aer liber, foști și noi cetățeni ai Ținutului Maratonului sunt invitați să se întoarcă în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea de unde vor lua startul în probele lor preferate pe 28 și 29 august 2021. Ținutul Maratonului se transformă în Ținutul Învingătorilor în 2021 și lansează provocarea unei ediții noi în care participanții pot concura:
• pe traseele din jurul Municipiului Râmnicu Vâlcea – MTB (trasee de 22 și 33 km) și trail run (probe de 12 și 22 km);
• în locurile/ zonele preferate prin înscrierea la varianta online de participare, conform mecanismului care poate fi regăsit aici;
• într-o categorie de concurs dedicată pentru persoane cu dizabilități care vor concura în format online.
Înscrierile sunt oficial deschise pe www.maratonulolteniei.ro. Vă asigurăm că am luat în calcul toate măsurile de precauție și protecție pentru ca ediția #MO2021 să se desfășoare în condiții de maximă siguranță.
Continuăm și la ediția #MO2021 să încurajăm și să cultivăm #energiepentrubine și vom păstra tradiția: plata taxelor de înscriere va fi dublată și donată de CEZ unor cauze sociale care sprijină comunitatea locală.
Înscrierea în competiție presupune doua etape:
– completarea formularului de pe platformă,
– alegerea unei cauze sociale către care va fi redirecționată taxa de înscriere.
Cum lucrurile bune se construiesc în echipă, vă invităm să vă încurajați prietenii și pe cei dragi să trăiască o experiență nouă și să împărtășiți cu ei pasiunea pentru sportul în aer liber!
Vă reamintim că plata taxei de înscriere se poate realiza online, cu cardul (conform instrucțiunilor primite în momentul bifării acestei opțiuni la înscrierea online). Înscrierile se pot face și folosind aplicația pentru Android sau iOS.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…