Categorii: Evenimente

Călătorie între Cer și Pământ 2017 anunță deschiderea înscrierilor

În cei 4 ani de activitate, concursul Călătorie între Cer și Pământ a ajuns să fie unul din cele mai interesante și dorite evenimente din România. Motivele sunt lesne de înțeles întrucât traseul de concurs trece inclusiv prin tunelurile subterane din mina Trotuș de la Târgu Ocna.

foto Cristian Vasile

Așa ceva nu mai găsești în România și nici chiar în lume. În plus, concurenții trec pe bicicletă chiar și prin clădirea Primăriei. Toate acestea pentru a oferi cicliștilor amintiri cât mai deosebite de la acest concurs special, din Moldova.

foto George David

Însă din 2017 nu doar cicliștii se pot bucura de unicitatea traseului de concurs de la Târgu Ocna. Organizatorii au pus la cale și două trasee de trail run: un cross de 5 km și semimaraton de 21 km. Ambele trasee vor parcurge atât atmosfera stranie, dar unică din subteran, cât și traversarea amuzantă din interiorul Primăriei.

foto Dan Mazilu

Anul acesta Călătorie între Cer și Pământ durează două zile: sâmbătă 10 iunie – Trail Run și duminică 11 iunie – MTB.

foto Dan Mazilu

Însă Călătorie între Cer și Pământ este un concurs în toată regula. Majoritatea traseului se desfășoară în natură pe poteci de iarbă și pământ, pietriș, peste dealuri și prin păduri. Deci atmosfera veritabilă de outdoor, la doi pași de oraș, nu va lipsi nicicum.

foto Mihai Denes

Înscrierile au fost deschise și dacă te grăbești, acum este perioada în care prinzi taxa cea mai mică de participare. Dacă dorești să concurezi la ambele probe, alergare și mtb, obții o reducere semnificativă.

foto George David
foto George David
foto Cristian Vasile
foto George David
Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Vezi comentarii

  • Cat de dur este traseul de ciclism? E necesara suspensie fata/spate sau se poate si fara?

    • Se poate si fara. Ideal este cu suspensie fata
      Pe traseu sunt doar 2 portiuni usor tehnice la vale, cu panta mai inclinata. Dar nu e de speriat

  • Problema mare cu sarea pe bicicleta si componente...sincer nu mi-as baga bicicleta prin salina...fac ture la mare pe nisip si cateodata mai prind baltoci cu apa sarata si vad urmarea...oxideaza rapid si strica fierul efectiv.

    • Eu am participat la toate editiile. Am spalat bine bicicleta dupa, am uns-o si n-am avut niciodata probleme. Daca o lasi neingrijita da, se strica.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Test – pantofi Northwave Hammer Plus 2025

Northwave Hammer Plus 2025 este un pantof dedicat celor care abordează trasee off-road, fie că vorbim de cross-country sau gravel.…

o săptămână in urma

(P) Tuscany Trail 2025 – 440 km în 4 zile, cu sufletul la pedale și sprijinul potrivit

În luna mai voi trăi o nouă aventură pe două roți: voi participa la Tuscany Trail 2025, un eveniment de…

o săptămână in urma

Vidraru Bike Challenge: competiția de MTB cu peisaje alpine spectaculoase și trasee de neratat – înscrierile sunt deschise!

Cicliștii care iubesc natura, muntele și provocările outdoor au acum un motiv în plus să-și planifice o escapadă pe două…

o săptămână in urma