Categorii: Evenimente

București MTB Race UCI C2 2019 anunță deschiderea înscrierilor

Asociația Parcul Natural Văcărești (APNV) și Bikexpert Racing Team organizează pe 26 Octombire, a treia ediție a concursului de ciclism off-road București MTB Race, în Parcul Natural Văcărești. Competiția presupune parcurgerea unui traseu care cuprinde porțiuni de asfalt dar mai ales zone off road desemnate pe digul care împrejmuiește parcul și pe poteca principală a acestuia. Obiectivele organizatorilor sunt: încurajarea participării publicului în activități sportive și promovarea unui comportament responsabil față de natură.

De la organizator:

Evenimentul vine în întâmpinarea iubitorilor de natură, a cicliștilor amatori și profesioniști care doresc să-și testeze abilitățile pe două roți, având alături peisajul unic al zonei umede Parcul Natural Văcărești. Traseul, amenajat în format XCO (cross country), are o lungime de aprox. 6 km și se va parcurge de mai multe ori, în funcție de categoriile de varstă. Acesta va fi marcat pe digul care împrejmuieste parcul și pe poteca principală, în afara zonelor de protecție, astfel încât prezența cicliștilor sa aibă impact zero asupra ecosistemului.

Începând cu acest an, București MTB Race este înscrisă în calendarul international UCI, făcând parte din clasa 2.

Cu un numar de 200 de participanți la Start și alte sute de spectatori, București MTB Race a devenit rapid una dintre cele mai importante competiții de ciclism din țară.

Datorită traseului prietenos si popular, București MTB Race  atrage la Start, pe lânga atleții de perfomanță si cluburile sportive șo cicliști amatori. Principalele orașe din care provin cicliștii participanți la București MTB Race sunt București , Ploiești și Brașov dar există o participare semnificativă (+30%), din Transilvania (Deva, Sibiu, Cluj etc.) și Dobrogea. Categoriile de vârstă dominante sunt cuprinse intre 18 și 40 ani, copiii și personele de peste 60 ani venind in completarea acestora.

De asemenea, ne bucuăm să avem la start și rideri din afara țării, cu atât mai mult în acest an în care competiția este înscrisă în calendarul Uniunii Cicliste Internaționale (UCI).

Ciclismul în Parcul Natural Văcărești este o acțiune permisă de regulamentul aprobat de Ministerul Mediului în august 2016. Practicarea activităților sportive în parc face parte din strategia administratorului ariei naturale – APNV, de a dezvolta la Văcărești un proiect integrat care să includă: protecția și conservarea naturii, activități de educație și cercetare științifică precum și activități de recreere sănătoasă (sport, plimbări în aer liber, observarea naturii, fotografie).

Mai mult decât atât, organizarea evenimentului în luna Octombrie (anotimpul rece – perioadă de hibernare) este o garanție în plus că prezența sportivilor nu va deranja în niciun fel speciile caracteristice: păsări de apă, reptile, amfibieni.

Categorii de vârstă:

  • Elite Masculin (19 ani + legitimati Elite sau U23 FRC/UCI)
    • Elite Feminin (19 ani + legitimate Elite sau U23 FRC/UCI)
    • M/F Juniori (17- 18 ani legitimati FRC/UCI)
    • M/F Cadeți (15-16 ani legitimați FRC/UCI)
    • M/F 19-29 ani (amatori licențiați și nelicențiați)
    • Master 1 (30-39 ani, nelicențiați și licențiați)
    • Master 2-3 ( 40 + ani (nelicențiați și licențiați)
    • Master F (30+ ani, nelicențiate și licențiate)

Valorea totală a premiilor este de 2500 de Euro.

Înscrierile sunt deschise până pe 24 Octombrie pe www.bucuresti-mtb.ro

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma