Cu două echipe vor participa cei de la Velox Enduro Racing începând de astăzi, la competiția 4Islands, unul dintre cele mai populare și deosebite maratoane in Europa, competiție ce face parte din calendarul Epic Series. 4Island este o competiție care se desfășoară pe echipe și are loc pe 4 insule din nordul Mării Adriatice: Losinj, Cres, Rab și Krk.
Ediția de anul acesta va avea 5 zile de concurs, desfășurate în perioada 18-22 aprilie, din care prima zi este prologul care stabilește ordinea de start, iar următoarele etape vor avea 71 km cu 1.750m în prima zi, 76 km cu 1.250m în a doua zi, 73 de km cu 1.690m în a treia zi, respectiv 40 de km cu 900m diferență de nivel în ultima zi.
Echipa Velox Enduro Racing este deja de 5 ani activă pe scena locală, iar scopul principal este promovarea ciclismului, atât în rândul membrilor comunității cât și în rândul copiiilor, în special în Județul Argeș. În acești ani de activitate, membri echipei au obținut nenumărate clasări pe podiumuri, la competiții precum Carpathian MTB Epic, Triada MTB, Cozia MTB, BikeXpert Alpine Challenge sau Teleferic Challenge, pentru a menționa doar câteva dintre acestea.
Momenta, Velox are 50 de membri activi, din care 25 sunt sportivi legitimați, 18 dintre aceștia fiind copii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani.
Partenerul principal al participării Velox la 4Islands este compania Nuclearelectrica, companie ce asigură în prezent 18% din producția internă de energie din România, adică 33% din totalul energiei fără emise de carbon produse în țara noastră, generând un impact socio-economic semnificativ pentru dezvoltarea comunităților. Pe partea de protecție a mediului, energia nucleară este o sură curată de producere a energiei electrice, iar de la punerea în funcțiune a Unitățlor 1 și 2 s-a evitat eliberarea în atomosferă a 170 milioane tone de CO2 care ari fost altfel evacuată dacă aceeași cantitate de energie ar fi fost produsă prin surse convenționale. Prin urmare, de aici și asociera echipei Velox cu un partener verde.
La finalul competiției vom reveni cu părerile participanților celor două echipe de la 4Island, iar până atunci le urăm mult succes!
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…