Categorii: EvenimenteNoutati

Dezbatere: Pista de biciclete de pe Calea Victoriei – pas bun, alt eșec sau…?

Lucrările de reamenajare a faimoasei artere bucureștene Calea Victoriei sunt în toi, iar în urma pichamărelor și lopeților aflate în mâinile muncitorilor se ivește ceva de interes pentru bicicliști. E separată de carosabil. Are marcaje rutier trasate, printre care și silueta vehiculului cu două roți și pedale. Are și semafoare pentru specia urbană a biciclistului de oraș. Pare și lată, și slab populată cu elemente „dușmănoase”. Este vorba de primul tronson al pistei pentru biciclete de pe Calea Victoriei, despre care s-a vorbit prima dată în iunie 2013.

De această dată, Primăria Muncipiului București a arătat mai multă considerație celor care folosesc bicicleta ca mijloc de transport în oraș și a întocmit niște planuri mai elaborate pentru pistele în cauză. Ba chiar am putea spune că bicicliștii sunt principalii beneficiari ai restricționării traficului pe artera care a luat locul fostului Pod al Mogoșoaiei, câștigând o pistă lată de 3 metri, spațiul fiind luat în totalitate din carosabilul ce va ajunge în curând la doar două benzi.

Nu doar planurile au fost mai bine gândite, dar și execuția pare luată în serios, cel puțin la o primă inspecție. Calitatea lucrării se poate califica drept peste medie, căci chiar dacă viteza de execuție a planurilor este destul de mare, detaliile nu au avut de suferit. De aceea, pista de pe Victoriei nu are borduri strâmbe, stălpișori puși anapoda, gata să prindă în mrejele lor bicicliștii neatenți sau aberații în materie de marcaje precum am întâlnit în cazurile anterioare. Lățimea de 1,5 metri/bandă înseamnă că depășirile vor rămâne o întreprindere pentru cei mai dibaci, sperăm nu și inconștienți, dintre participanții la trafic bicicliști. De asemenea, chiar la intrarea pe Calea Victoriei, cele două benzi ale pistei curg pe lângă trecerea de pietoni, transformând traversarea străzii/încadrarea pe pistă într-o afacere mai puțin periculoasă. Iar dacă se vor monta și semafoare pentru bicicliști, atunci nu mai există niciun fel de scuză pentru ca aceștia să nu se poarte întocmai ca niște veritabili participanți la trafic, care nu forțează culoarea roșie și nu claxonează în secunda când s-a făcut verde. Cât despre „intrușii” de pe pistă (pietoni, automobile parcate, etc), aici proiectanții și executanții nu pot face mare lucru, deci va fi oare această pistă și un test de civilizație pentru cetățenii Capitalei?

Noi am descris pista de biciclete din punctul nostru de vedere, dar așteptăm opiniile voastre cu și mai mult interes! Cum vi se pare, ce ați fi făcut diferit la aceasta, vi se pare practică sau cât de mult succes va avea sunt doar câteva din întrebările la care vă invităm să răspundeți, de preferat pe un ton civilizat și într-o manieră argumentată.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

  • Un proiect care este practic inutil, pista de biciclete
    pleaca din piata Victoriei si probabil se termina pe un trotuar. Intregul proiect a costat 19000 lei
    De cand sa dat in folosinta viteza traficului rutier a scazut de la 40 Km/h la mai putin de 20 Km /h, asta daca nu se blocheaza. Ma intreb cum ar sa fie iarna
    cand bordurile din mijlocul soselei ar sa fie acoperite de zapada.
    Parerea mea sincera este ca acest proiect este total inutil , si ca nu sa facut nici un studiu la ce impact ar avea asupra traficului. Pista de Biciclete de pe Buzesti era suficienta!

  • Am trecut pe acolo duminica seara pentru ca auzisem ca s-au facut lucrari acolo fara sa stiu nimic legat de o
    pista pentru biciclisti.
    Am plecat din piata victoriei mergand pe carosabil pe dreapta ca de obicei, dupa 1-2 minute am inceput sa fiu claxonat de masini, dupa ce am verificat daca nu cumva am pana sau vreo problema semnalata de soferi m-am gandit ca bucata separata de asfalt de pe stanga ar putea fi pista si m-am dus pe ea. Asfaltul era plin de praf, viteza de rulare fiind mai
    mica decat pe carosabil.
    Dupa putin timp am ajuns in piata palatului unde pista s-a terminat brusc exact in intersectie lasandu-ma pe partea stanga a drumului.., evident ca am fost claxonat si injurat de soferii care faceau stanga, eu mergand inainte, dar nu aveam de ales...., a trebuit sa ma opresc pana grupul de masini a trecut si am putut sa ma intorc pe partea dreapta a drumului circuland pe carosabil ca intotdeauna.
    In acest moment pista este groaznica din punctul meu de vedere, voi evita sa mai circul pe calea victoriei cu bicicleta dupa experienta avuta....

  • mie imi place..se poate merge cu 30 kmh lejer pe sens..evident daca te tii de ghidon..de promenada e ideala...nasol ca nu are latime suficienta de depasire dar depasesti pe contrasens daca e liber...stalpisorii sunt periculosi dar din pacate e singura solutie sa nu bage meltenii cazanele cu roti pe pista...evident ca la stilul meu de deplasare prefer traficul insa centrul orasului macar e bine sa fie mai aerisit si sa existe cat mai multe piste si cat mai putine benzi de masini :D

  • M-am trezit din intamplare pe pista, duminica, veneam dinspre Piata Victoriei spre Sala Palatului. Deocamdata e o portiune scurta amenajata complet, dar pare sa fie bine facuta - borduri, marcaje, tot tacamul. Bordurile sunt suficient de inalte incat sa nu poata fi trecute cu o masina mica. Cele doua benzi sunt suficient de late incat sa incapa doi biciclisti unul langa altul, din sensuri opuse, fara sa trebuiasca sa se strecoare. Depasirea poate fi facuta usor pe "contrasens". Personal mi s-a parut ca imi va lua un pic sa ma obisnuiesc sa merg pe partea stanga, dar in afara de asta, arata promitator. Singurul lucru care trebuie spus e ca e doar un inceput - sunt cativa kilometri de pista pe un bulevard foarte lat pe care se mergea lejer si in rand cu masinile (eu cel putin n-am avut niciodata probleme pe Victoriei, ci pe strazile mai inguste). Nu trebuie sa ne imbatam cu apa rece, mai e mult de lucru in restul orasului.

  • Este un pas inainte pt. un oras modern. O placere sa faci naveta pe aceasta pista, care dimineata este si umbrita. Cred ca este usor de folosit chiar si de biciclistii incepatori.
    Nu-mi place cum se face leagtura intre noua pista si cele de pe Kiseleff, Aviatorilor sau Buzesti.

  • eu am testat deja pista si recunosc :imi place!dar inca nu e terminata!pana acum e bine!de ar fi asa tot orasul m-as simti in rai :)))

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma