Decathlon pare să își schimbe filozofia în materie de cursiere odată cu modelele pregătite pentru 2014. Totuși, cel puțin un aspect rămâne constant, anume cel al prețului, care se anunță mai avantajos ca al altor biciclete de șosea de pe piață, fie că vorbim de cursiere mai performante sau orientate spre sport recreațional ale mărcii B’Twin.
Triban 3 va deveni Triban 300 și, în principiu, rămâne neschimbat, mai puțin în privința aspectului și a manetelor și schimbătoarelor, cele Shimano 2300/Sora fiind înlocuite de cele aparținând celor de la Microshift, mai fiabile, dar identice ca preț, conform producătorului.
Aluminiul mai este folosit și în cazul modelului Alur 700, echipat cu Shimano 105 și având furcă de carbon. Printre alte trăsături mai găsim axul pedalier de tip PressFit, posibilitatea de a monta anvelope late de 28mm și frâna de spate amplasată sub axul pedalier. Cadrul cântărește undeva la 1.400 de grame, conform celor de la Decathlon, este aprobat de UCI pentru competiții oficiale și, oarecum surprinzător, este compatibil cu sistemul electronic Shimano Di2.
În materie de carbon, Decathlon a pregătit modelele Mach și Ultra. Primul cuprinde 3 versiuni, 700, 720 și 740, care diferă doar ca echipare, cea de bază având setul Shimano 105, următoarea Campagnolo Centaur, iar ultima Campagnolo Athena, acesta din urmă fiind de 11 viteze.
Vârful gamei B’Twin se numește Ultra și prin cadrul său de 850 de grame și furca de 325 de grame înțelegem ușor de ce. Tot Shimano semnează echiparea, prin setul Ultegra, fie în variantă electronică, fie mecanică, în timp ce roțile Mavic Ksyrium Elite, componentele Deda, șaua Fizik Arione și pedalele Look Keo Max completează lista.
Momentan, pentru România nu au fost anunțate care dintre aceste modele vor fi disponibile și nici la ce prețuri, însă vă ținem la curent cu aceste amănunte.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
john, merci pentru link, am investigat complet gama.
1) "Triban 3 va deveni Triban 300" - nu va exista niciun T300, modelul entry ramane T3a(), care avea deja shimbatoare Microshift in loc de Shimano 2300 cum erau pe T3(rosu); componentele Sora sunt pe T5a si vor fi Microshift pe T500
http://decathlonuk.com/2013/10/29/the-2014-btwin-road-bike-range-the-triban-range/
Îți mulțumesc pentru clarificări, Eugen.
Atentie ca B'TWIN nu este acelasi lucru cu Decathlon. Sunt doua entitati distincte (B'TWIN - marca de biciclete, iar Decathlon magazin de articole sportive) ce fac parte din grupul Oxylane.
In concluzie, Decathlon nu are cum sa schimbe filozofia referitoare la gama de cursiere pentru ca nu ei o produc ci doar vand bicicletele produse de Oxylane sub marca B'TWIN.