Ciclomoșii vor sosi în Cluj-Napoca în data de 8 decembrie

Oricând este un moment bun pentru a pedala, iar asta ne-o confirmă inițiativa hibernală a celor de la Clujul Pedalează. Asociația va organiza în data de 8 a lunii viitoare ediția din acest an a Ciclomoșului, sau, cu alte cuvinte, defilarea Moșilor Crăciun pe biciclete.

Evenimentul este o continuare a acțiunilor de anul trecut care au avut un succes mare. De fapt, chiar faptul că au fost două asemenea promenade la interval de circa o săptămână denotă ceva suspect. După prima întâlnire a Ciclomoșilor, care avusese loc la începutul lunii și la care au participat vreo 60 de persoane, la cererea publicului, “bătrâneii” cu biciclete au revenit și au colindat într-un centru comercial din Cluj-Napoca, asistați de fanfara liceului de muzică din localitate.

Anul acesta, adunarea se dă în Piața Unirii, startul având loc la ora 17, după care se va porni pe străzile orașului înspre Școala Gimnazială Specială Kosmutza Florea. Punctul de sosire va fi Centrul Comercial Polus unde va avea loc, precum anul trecut, un concert de colinde susținute de Ciclomoși și fanfara Liceului Sigismund Toduța.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Sinaia se descoperă altfel: o zi pe bicicletă între munte, istorie și cultură

La final de august, Sinaia îi invită pe iubitorii de ciclism, natură și aventură să…

o zi in urma

Delta Dunării pe gravel – 200 km printr-un tărâm cum nu mai există în Europa

Nu știu exact cum să încep altfel decât simplu: Delta Dunării pe bicicletă este ceva…

6 zile in urma

Câmpulung Muscel găzduiește un weekend dedicat mountain bike-ului: MTB Academy Cup și Lupii Dacilor – Trofeul Muscelului 2026

În weekendul 19–20 septembrie 2026, Câmpulung Muscel devine unul dintre punctele importante ale calendarului de…

o săptămână in urma