Campionatele de Șosea 2013 au loc la Cluj-Napoca

După câțiva ani consecutivi de desfășurare a Campionatelor Naționale de Ciclism pe Șosea în județul Harghita, în jurul localității Izvorul Mureșului, survine schimbarea, acestea mutându-se la Cluj-Napoca. Pe lângă faptul că sunt deschise și amatorilor, organizatorii locali, InterTeam Cluj-Napoca și CS Voința, au adus un suflu proaspăt, despre care am relatat în cele de mai jos.

Perioada în care vor avea loc cursele menite să stabilească campionii naționali este între 20 și 23 iunie, întrecerile fiind deschise categoriilor Elite, U-23, Juniori, Cadeţi, Copii şi Amatori, atât pentru sportivi, cât și pentru sportive. Dacă sportivii licențiați la cluburile de ciclism din țară pot participa pe baza înscrierii înaintate de clubul de care aparțin, sportivii amatori vor trebui să semneze o declarație pe proprie răspundere pentru a se putea alinia, document ce poate fi descărcat de aici. Totodată, aceștia vor trebuie să achite o taxă de participare, a cărei valoarea nu a fost momentan precizată pe site-ul Federației Române de Ciclism.

Privind probele de cursă, vor exista două, valabile pentru categoriile menționate anterior, în speță, cea de contratimp și cea de fond (în linie). Schimbarea adusă de această ediție a Campionatelor Naționale reprezintă, în principal, traseul, care este reprezentat de o tură de 21 de kilometri, pe șoselele de lângă Cluj-Napoca. Diferența de nivel este de 220 de metri, cel mai important punct fiind o cățărare aflată în prima parte a rutei. Respectiva buclă va fi parcursă de mai multe ori în funcție de categoria concurenților, acest sistem fiind cel după care se desfășoară campionatele europene, mondiale și cursa de șosea inclusă în programul Jocurilor Olimpice.

Astfel, vineri, 21 iunie, va avea loc proba de contratimp individual pentru toate categoriile, cadeții, amatorii și fetele urmând a parcurge 21 de kilometri, juniorii 25, pe când concurenții Elite și U23 își vor testa forțele de-a lungul celor 42 de kilometri rezervați lor.

Sâmbătă se vor desfășura probele de fond pentru cadeți și fete, respectiv juniori, primii având sarcina de parcurge 62 de kilometri, iar ceilalți 126 de kilometri. Duminică, 23 iunie, vor porni în cursă, de la ora 10.00, rutierii U23 și Elite, cărora li s-au pregătit 8 ture de circuit, însumând 168 de kilometri, amatorii plecând în cursă de la ora 15.00 și având de pedalat 84 de kilometri (4 ture).

Categoriile de vârstă pentru amatori sunt umătoarele:

  • 15 – 17 ani;
  • 18 – 29 ani;
  • 30 – 39 ani;
  • 39 – 49 ani;
  • peste 50 ani.

Pentru informații suplimentare privind această competiție, poți consulta site-ul oficial al FRC sau intra direct în legătură cu Levente Kertesz, de la InterTeam Cluj-Napoca, coordonatorul echipei de organizare.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Trecerea la transmisie electronica: variantele cele mai ieftine, avantaje si dezavantaje

Transmisia electronica este se pare viitorul pe bicicletele nu doar de top ci si din…

o zi in urma

Salzkammergut Trophy 2026: un festival al ciclismului în inima Alpilor austrieci!

Există concursuri pe care le faci pentru rezultat și există concursuri pe care le faci…

o săptămână in urma

Federația Română de Ciclism deschide primul centru permanent de pregătire pentru loturile naționale de ciclism, în Italia

În sportul de performanță, rezultatele nu apar peste noapte. În spatele fiecărei medalii stau ani…

o săptămână in urma