Bogdan Duca despre un weekend cu 2 concursuri dificile și tot atâtea podiumuri

Ceea ce-a făcut Bogdan Duca în weekend ar putea să sune a nebunie pentru mulți, dar nu se află la prima astfel de ispravă. Mai departe de chestia asta, intervine neputiința de a înțelege cum este posibil să bifezi 2 competiții într-un weekend și să mai ieși și pe podium, în condițiile în care prima este o competiție de noapte pe un traseu nu tocmai simplu (cu vampiri pe traseu și devoratori de suflete în preajmă), iar a doua o Cupă Națională. Tocmai de aceea l-am rugat să ne povestească mai pe larg suita de evenimente și cum a scăpat cu bine din toată nebunia asta.

Redbull Vampire Trails 2019, sfârșit de sezon, vineri plec cu gândul ca ma așteaptă un weekend luuuung cu 3 curse în 3 locații diferite Durau, Bran, Porumbacu. Iau startul în prima cursa și deja tind sa cred ca nu o sa reușesc sa termin toată nebunia asta. Spoiler alert, am reușit cu o victorie alături de viitorul meu coleg Ede Molnar.

Fast forward 2021, Redbull Vampire Wet and Slipery Trails și prima etapa din Cupa Naționala de Maraton a doua zi.

Ultimele săptămâni au fost un haos din punct de vedere meteorologic, așa că nu mă așteptam să fie o cursa uscata pe potecile din jurul castelului Bran, lucru ce sincer nu prea ma deranja. Era încă un ingredient ce îmi plăcea la nebunie în tot acest concept al cursei de noapte organizate de băieții și fetele de la Redbull România.

Startul fiind la 20.30 a fost o zi destul de lejera, trezit acasă, carat toate bagajele la mașină, rulaj in casa ca avident ploua și un drum lung din Moldova fără autostrăzi spre ținutul lui Dracula. Ajuns acolo ma întâlnesc cu toată gașca BikeXpert si atmosfera e ceea ce trebuie înainte de cursa, aranjez cu Alex Stancu cortul și zona de schimb așteptand startul și privind cât de frumos poate sa…ploua 👌

Prima tura o parcurgem cu toții, urmând ca din tura a doua sa rămâne doar un coechipier după care în cort sa facem schimbul la un anumit număr de ture. Plecam și picioarele nu au ajuns încă la Bran, abia ma mișc și îmi e greu sa țin ritmul. Întru în cort și ma gândesc ca va fi o noapte lunga, dar nu am timp sa ma compătimesc prea mult pentru ca Ede vine deja cu ceva avans. Asta este, pornesc și plec cât de tare pot, încercând sa țin un Power bun pe toată urcarea,încep sa cobor și ce sa vezi picioarele au ajuns și ele cu ceva întârziere. Strategia era sa mergem câte 2 ture fiecare, asa bine începusem sa ma simt ca am făcut 3. Avansul se mărește fata de celelalte echipe cu fiecare schimb pe care îl facem asa ca psihicul echipei e sus de tot.

Traseul de acum 2 ani era unul destul de simplu dar în același timp foarte fun de parcurs pe tot parcursul nopții, mai ales cu o zona de „creasta” de unde aveai o superbitate de priveliște. Anul acesta priveliștea era același dar cu trecerea orelor pedalatul la deal se transformase în pushbike, iar coborârea rapida pe poteca din spatele castelului devenise un patinaj din ce în ce mai periculos, dar nu pot sa spun ca nu mi-a plăcut fiecare moment din cursa.

Mai puțin plăcut a fost momentul în care am rămas fără plăcute pe frână spate și a trebuit sa îmi dau masteratul în coborât pe patinoarul de noroi 2 ture la rand cu frână fata😬. Imediat cum am intrat în boxe Alex a rezolvat problema la fel cum ne-a ajutat toată noaptea neîncetat atât cu spălatul bicicletelor cât și cu partea de organizare.

Pe lângă experienta cu plăcuțele mâncate de noroi ca pe o radiera ieftina, tura în care am rămas fără lumina la jumătatea coborârii a fost chiar floare la ureche, de atâtea ori parcurgeai traseul încât devenea automatism totul, pe porțiunea asta accelerezi, pe porțiunea asta frânezi, pe porțiunea asta împingi și pe porțiunea asta te rogi.

Deteriorarea traseului a fost și unul din motivele pentru care organizatorii au luat decizia de a scurta suferința unora și la ora 12.30 suntem anunțați ca la ora 1 se va intra în ultima tura. Parca încep sa vad lumina de la capătul weekendului nebun în care eram. La ora 1 fac schimbul cu Ede și intru cu un zâmbet tâmp în ultima tura, 16 minute mai târziu trec linia de finish, am venit am concurat am câștigat, totul conform planului.

Premiere, interviuri, strângem tot și băgăm în mașină. Pornim la drum pentru ca în 7 ore se da startul cupei naționale de maraton, prima etapa. Dupa 3 ore de condus ajungem la pensiune și reușesc sa fur o ora jumate de somn puțin zbuciumat de toată adrenalina cursei ce abia se terminase cu câteva ore în urma.
Bag bolul de cereale cu Nutella de toate zilele și încerc sa îmi dau seama ce am de pregătit, deja procesorul începea sa dea rateuri.

Nu e problema, mai putin gandit mai mult pedalat. Plec ultimul de la pensiune spre start după ce încerc sa resuscitez puțin bicicleta proaspat tratata cu noroi, pedalez câteva minute când Garminul ma anunță că sunt într-o forma foarte bună…clara treaba, nu sunt singurul afectat 😅.

Se da startul și ce sa vezi picioarele chiar își fac treaba, primele 40 de minute sunt tot în fata pana când colegul meu Sabin se hotărăște ca astăzi e ziua în care va da în mine cu watii lui crescuți la munte. Rămân undeva între grupul fruntaș și urmăritori cu ceva sentimente mixte „cât crezi ca mai poți și tu sa tragi ca un dement? ” ma gândeam în timp ce transpiram ca un grăsuț în fata vitrinei de prăjituri.

Sunt ajuns de vechiul prieten Ilieș și începem sa avem o scurtă conversație printre respirații astmatice despre cât de cald este, de cât noroi a fost la Red Bull și de ce nu am putut sa stau acasă…

În scurt timp colegul Gerhard se rupe de băieții motivați din fata Sabin și Tudor. Ma asigur dacă este ok și dacă nu ii este rău și îl asigur ca ii ajungem pe băieți pana la final în timp ce încercăm un schimb de trena pe porțiunile de forestier. Durerea de splina deja nu mai conta pentru ca oricum o aveam din prima jumătate de ora, era ca un martor de bord „Check engine” pe care îl ignori atâta timp cât mașina încă funcționează relativ ok.

În ultimii 10 km ii ajungem pe viteji și ii spun lui Gery sa fie calm pentru ca mai este până la final. Final ce ne găsește pe toți 4 în ultimii 2 kilometri negociind podiumul ca pe o legătură de ceapă din piață. Ultimii 500 de metri ajungem la concluzia ca ne-am răcit gura degeaba și ca vom termina cursa ca bărbații, sprintand pe terenul plin cu smocuri de iarba. Gery trece pe lângă mine și îmi dau seama ca numărătoarea pentru mine astăzi va începe de la locul 2 dar cu toate becurile de Crăciun aprinse în bord trag sa nu cobor mai mult.

Am reușit încă un an sa fac nebunia asta, dar as mai face totul încă o odata de va fi nevoie, dar poate peste un an doi când mai uit.