Practici și pragmatici cum îi știm, niște americani au mai dat puțină eficiență acestui vehicul deja eficient care este bicicleta. Așadar, dacă ai în plan să te deplasezi împreună cu copiii, cu cumpărăturile sau cu diferite alte lucruri pe care le ai de transportat, cei de la Virtue Bike au o ofertă chiar generoasă în acest sens.
O priveliște mai puțin obișnuită pe străzi va fi, probabil, modelul Truck (foto sus). Special concepută pentru încărcături grele și voluminoase, bicicleta are o echipare relativ minimală, cu 7 viteze, frâne V-Brake și șa cu amortizor. Însă cele două portbagaje pot duce împreună 55 de kilograme, adică 27,5 kilograme fiecare.
Virtue Bike au pregătit și School Bus, o bicicletă care chiar dacă doar ca nume se apropie de numitul vehicul, permite transportarea a doi copii în spațiul special rezervat. Mai mult, dacă renunți la scaunele instalate acolo, obții un loc care poate fi încărcat cu până la 150 de kilograme de bunuri. Echipată cu câteva componente Shimano, butuc de față cu frână integrată Sturmy Archer și anvelope Kenda, School Bus are un preț de 999$, dar este disponibil și în variantă electrică, pentru 500$ în plus.
Tot în spiritul lui School Bus este și Gondoliere. De fapt, este o versiune ușor îmbunătățită a lui School Bus, având scaunele din față pentru copii fabricate din lemn, care îi oferă un aspect mai elegant. Partea cu adevărat bună este că prețul e influențat în mod pozitiv pentru bugetul tău, o asemenea bicicletă costând 949$, iar pentru varianta echipată cu motor electric adaosul fiind de 450$.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…