Categorii: EvenimenteNoutati

Bicicletele Giant vin cu asigurare inclusă în preţ

87,9% din posesorii de biciclete din România spun că cel puțin o dată li s-a furat bicicleta sau știu pe cineva apropiat căruia i s-a întâmplat, iar 92,3% din bicicletele furate nu sunt recuperate niciodată, reiese din ”Marele studiu al bicicletelor furate” realizat în 2015 pe un eșantion de 924 de respondenți cu vârste curpinse între 23-77 de ani.

Giant România, alături de partenerii Otto Broker şi Grawe Asigurare România, face un pas înspre rezolvarea acestei probleme și lansează o promoţie unică pe piaţa românească de comercializare biciclete. Orice bicicletă în valoare de până la 7000 de lei, achiziţionată din showroom până la sfârşitul anului, are inclusă în preţ asigurarea în caz de furt și de tâlhărie, oricare ar fi locul în care s-a produs incidentul: de pe stradă, din scara blocului, din casă, de pe suportul de mașină, etc.

”Fenomenul furtului de biciclete este atât de extins în România, încât mulţi iubitori de ciclism evită să-şi cumpere o bicicletă nouă, bună, pe care şi-o doresc, doar pentru a nu suferi o dezamăgire dacă aceasta le este furată. Prin această campanie încercăm să oferim plus-valoare clienţilor noştri şi credem că liniştea de a ieşi cu bicicleta oriunde, fără teamă, este un beneficiu atât pentru utilizator, cât şi pentru mişcarea velo urbană din România, în general.” spune Dan Muraru, General Manager Giant Romania.

Biciclete Giant cu asigurare inclusă pot fi achiziţionate din showroom-ul de pe strada Traian 98, Bucureşti, iar modelele aflate pe stoc pot fi consultate pe www.magazinuldebiciclete.ro. În momentul achiziționării se semnează un contract de asigurare valabil un an de zile. La expirarea termenului, utilizatorul va fi contactat de reprezentanții Otto Broker pentru reînnoirea poliței.

În caz de daună, posesorul de bicicletă prezință doar trei documente:

  1. Factura, dacă a fost folosită la încheierea asigurării;
  2. Declarație pe propria răspundere că bicicleta era legată cu un antifurt conform obligațiilor contractuale;
  3. Procesul verbal de la poliție, încheiat în cel mai scurt timp de la producerea furtului.*

În plus, bicicleta nouă (franșiză de 20%) sau contravaloarea în bani (franșiză de 30%) îi va primi în 14 zile de la depunerea documentelor.

*Dacă bicicleta este recuperată de către autorități este dreptul biciclistului de a o primi înapoi în schimbul returnării despăgubirii. Mai mult, asiguratorul va plăti reparațiile necesare pentru a o aduce la starea anterioară furtului.

via Giant România

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

4 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

o săptămână in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma