A venit și rândul celor de la Cervélo să scoată pe piață o bicicletă electrică. Îi spune Rouvida, iar atuul ei principal este că își poate schimba rapid geometria, transformându-se din cursieră în gravel bike sau invers. Este vorba de piesele dropout în care se fixează roțile. Astfel, inversându-le, vei obține fie geometrie de cursieră, mai agresiva, fie geometrie de gravel, mai relaxată.
În timp ce cadrul Rouvida este același, vor exista diferențe între modul cursieră versus gravel, iar prin modificarea poziției dropout-urilor vei obține următoarele cifre:
Dropout-urile șosea/gravel vor fi disponibile la Cervélo aftermarket la prețul de 80 $. Cadrele Cervélo Rouvida sunt disponibile în masurile Mic (51cm) Mediu (54cm) Mare (56cm) și Extra Mare (58cm).
Noua Cervélo Rouvida electrică este echipată cu motorul electric Fazua Ride 60, iar designul este special conceput în așa fel încât să semene mai mult cu tradiționalele cursiere normale Cervélo. Rezultatul este o bicicletă electrică ce păstrează estetica și aerodinamica Cervélo.
Cadrul Cervélo Rouvida este echipat inclusiv cu port usb unde poțti încărca diferite electronice, de la lumini, la ciclocomputer sau telefon.
Desigur, la fel ca orice bicicletă electrică și Cervélo Rouvida va avea viteza maximă limitată. Pentru Europa bicicleta va putea circula cu maxim 25 km/h asistați, după care va trebui să pui mușchiul cu adevărat la treabă. Puterea este de 450 w, bateria avand 430 wh. Pentru SUA viteza maximă este limitată la 45 kmh, puterea motorului și capacitatea bateriei fiind aceleași.
Noua Cervélo Rouvida va fi disponibilă în patru versiuni de echipare, două pentru șosea și două pentru gravel.
Modelul de top Cervélo Rouvida șosea este echipat cu SRAM Red AXS XPLR, roți Reserve 44, anvelope Vittoria NEXT și angrenaj FSA CK-703 carbon cu pinioane 10-44T Sram.
Modelul mai accesibil Cervélo Rouvida șosea este echipat cu SRAM Rival AXS XPLR, roți Fulcrum Racing 600, aceleasi anvelope și același angrenaj pedalier, dar din aluminiu în loc de carbon.
Cervélo Rouvida gravel varianta de top va avea transmisie SRAM Force AXS XPLR, pinioane 10-44T, roți Reserve 44 și anvelope WTB Vulpine 700x40mm. Ghidonul este acum unul de gravel, cu flare de 16 grade. Tot aici primești și tijă de șa cu reglare wireless SRAM AXS Reverb.
Modelul mai accesibil Cervélo Rouvida gravel este echipat cu Shimano GRX 12v și pinioane 10-45T. Roțile sunt Fulcrum Rapid Red 900 cu anvelope WTB Vulpine. Cockpit-ul vine de la Zipp, cu ghidon și flare de 5 grade și 11 grade outsweep.
Cu alte cuvinte, vei cumpăra din start fie varianta șosea fie varianta gravel, cadrul venind cu mici diferențe estetice, iar pentru încă 80 $ în plus poți cumpăra celalalt set de dropout-uri prin care transformi bicicleta din șosea în gravel, sau invers.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…