Bicicleta cu ataș Ziba


Ziba Freemont. Una dintre cele mai reușite biciclete utilitare urbane. A fost concepută pentru competiția dedicată constructorilor, Oregon Manifest și a strălucit atât prin aspect cât și prin utilitate.

Ziba Freemont a fost dezvoltată împreună cu constructorul de cadre Signal Cycles și reprezintă o inovație în clasa din care face parte. Poate că am mai văzut biciclete cu ataș, însă aceasta beneficiază de un mod ingenios de pliere al acestuia. Când este pliat, bicicleta are o formă compactă, deoarece atașul se află în dreptul portbagajului bicicletei.


Dezvoltarea a durat nu mai puțin de 9 luni, însă niciun cuvânt din partea Ziba despre lansarea în producția de serie a acestei biciclete utilitare.


Informații complete pe ziba.com.


via Ziba



Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Salzkammergut Trophy 2026: un festival al ciclismului în inima Alpilor austrieci!

Există concursuri pe care le faci pentru rezultat și există concursuri pe care le faci…

7 zile in urma

Federația Română de Ciclism deschide primul centru permanent de pregătire pentru loturile naționale de ciclism, în Italia

În sportul de performanță, rezultatele nu apar peste noapte. În spatele fiecărei medalii stau ani…

7 zile in urma

Parada Micilor Bicicliști 2026: locul unde începe viitorul ciclismului

În fiecare an vorbim despre campioni naționali, curse internaționale, biciclete noi și performanțe remarcabile. Dar,…

o săptămână in urma