Categorii: CursiereNoutati

Argon18 oferă patru noi modele pentru triatlon

Noua E119 Tri este urmaşul modelului 2014 E118 Next şi se pare că au fost făcute modificări importante aerodinamice. Este disponibilă în două versiuni, cea standard de mai sus şi una „plus” ce are suporţi de bidon integraţi şi compartimente de stocare suplimentare. Mai jos este noua E117 Tri, la fel disponibilă în variantă standard şi plus.

„Am creat această nouă gamă de biciclete de triatlon având în minte întreaga ecuaţie a ciclismului: ciclistul şi bicicleta sa în timpul cursei” explică Martin Faubert, directorul de dezvoltare de la Argon 18. „Aceste biciclete au fost în primul rând proiectate ca să îmbogăţească experienţa concurenţilor oferindu-le soluţii simple şi inteligente de hidratare şi hrănire, oferind în acelaşi timp şi performanţp, confort şi aerodinamică maxime”.

Cadrul E119 Tri are frâne integrate noi pe furcă şi seatstay, ambele cu înveliş aerodinamic. Acest lucru permite reducerea efectului curenţilor de aer fără montarea frânelor în poziţii ciudate care să le facă greu de reglat. De asemenea, bicicleta e mai uşor de împachetat, lucru luat în considerare la toată bicicleta ce vine echipată cu prindere standard pentru roţi şi pentru urechea de schimbător, astfel că demontarea acestora nu necesită scule sau talente deosebite, transportul la o cursă îndepărtată fiind facil.

Unghiul tijei de şa este de 78 de grade cu o nouă tijă ce oferă un reglaj de +/- 28 mm pentru o gamă largă de reglaj.

Cadrele sunt confecţionate din carbon high modulus cu inserţii nano-tech, având o formă despre care ei spun că oferă cea mai bună performanţă, în special pentru vânt ce cade la unghiuri între 5 şi 20 de grade. Îmbunătăţirile aerodinamice sunt de 14.89% faţă de E118 Next, cadrul fiind şi mai uşor.

E119+ adaugă cutii de stocare în top-tube şi în spatele şeii, sub aceasta fiind şi suporţii necesari pentru două bidoane, câte unul de fiecare parte.

Între extensiile de ghidon se află un bidon cu formă aerodinamică dotat cu pai. Atât ghidonul cât şi extensiile sunt din complet din carbon, ca şi furca. Ghidonul este prins de furcă prin sistemul OneNESS 3.0, sistem care poate fi întors pentru a ridica ghidonul 10 mm.

În plus faţă de îmbunătăţiri, cadrul E119+ este ceva mai uşor decât E119 Tri. Ambele vin echipate complet cu Dura-Ace Di2 şi ghidoane producţie proprie, alături de şei Prologo.

E117 şi E117+ împrumută forma aerodinamică de la modelul superior dar păstrează tradiţionalele frâne aerodinamice pe faţă şi pe spate. Ambele pot fi accesate uşor, dar sunt expuse.

E117 foloseşte pipa 3D de la Argon18, care utilizează distanţiere pentru a crea o extensie rigidă a head-tube-ului pentru a ridica pipa în loc de tradiţionalele distanţiere plasate sub pipă. E117+ are aceleaşi îmbunătăţiri ca şi E119+ (stocare, hidratare), dar are pipă FSA şi ghidon şi extensii Vision Trimax.

E117+ vine echipat cu Ultegra Di2…

…iar E117 standard foloseşte Ultegra mecanic. Toate modelele sunt echipate cu roţi aerodinamice de carbon de la Vision Metron.

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

5 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

o săptămână in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma