Andrei Cojanu accidentat grav de un automobil la CN de șosea: poziția FRC

Andrei Cojanu de la Clubul Sportiv Conpet Ploiești a fost accidentat serios la naționalele de șosea, acesta suferind o fractură nazală după ce a trecut prin geamul unui autoturism de teren care nu i-a acordat prioritate. Bicicleta acestuia a fost de asemenea grav avariată. Pentru că mulți dintre voi ne-au întrebat care este poziția Federației Române de Ciclism vizavi de acest eveniment și ce s-a întâmplat de fapt acolo, am discutat pe scurt cu Traian Goga despre situație.

Traian Goga: Andrei Cojanu, din nefericire, a fost implicat într-un accident rutier în timp ce se încălzea pentru proba de contratimp individual. Evenimentul nefast s-a petrecut în zona Mănăstirii Ghighiu, pe centura orașului Ploiești, deci în afara traseului de cursă. Oricât de regretabil este ce s-a întâmplat, siguranța traseului nu putea fi asigurată acolo unde s-a petrecut accidentul, întrucât autorizația din partea Poliției Rutiere privea doar traseul de cursă efectiv și câteva sute metri după capetele acestuia.

Referitor la situația traficului in timpul cursei

Traian Goga: În primul rând, doresc să adresez tuturor sportivilor participanți felicitări pentru sportivitate și responsabilitate. Etapa de contratimp individual s-a desfășurat în condiții de trafic restricționat, echipajele de poliție, precum și organizatorul principal, Asociația Județeană de Ciclism Prahova, împiedicând pe cat s-a putut accesul altor vehicule pe traseu. Desigur, situația cu greu poate fi numită una fericită, însă a asigurat minimul necesar în materie de siguranță. Eforturile de îmbunătățire a condițiilor de cursă sunt o preocupare constantă pentru Federația Română de Ciclism și membrii săi și sunt încrezător că într-un viitor apropiat vom vedea îmbunătățiri majore în acest sens.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • Nimic legat de cedarea de prioritate fata de ciclist? Lucru cu care toti cei care folosim drumurile tarii ne confruntam aproape zilnic. A trecut cu capul prin geam - deci a intrat cu viteza in geamul respectiv, presupun ca "scuza" a fost - Nu te-am vazut !!! Vai, chiar nu te-am vazut !!! -
    Am patit-o si eu de cateva ori - norocul meu ca am reusit totusi sa opresc la timp si sa nu treaca peste mine.
    Ma asteptam la o alta atitudine tocmai din partea federatiei, dar asa cum zice si Alin mai sus....bla bla de rigoare....
    Pacat.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Salzkammergut Trophy 2026: un festival al ciclismului în inima Alpilor austrieci!

Există concursuri pe care le faci pentru rezultat și există concursuri pe care le faci…

5 zile in urma

Federația Română de Ciclism deschide primul centru permanent de pregătire pentru loturile naționale de ciclism, în Italia

În sportul de performanță, rezultatele nu apar peste noapte. În spatele fiecărei medalii stau ani…

5 zile in urma

Parada Micilor Bicicliști 2026: locul unde începe viitorul ciclismului

În fiecare an vorbim despre campioni naționali, curse internaționale, biciclete noi și performanțe remarcabile. Dar,…

o săptămână in urma