Alberto Contador revine în pluton

Pentru Alberto Contador, această banală zi de august este capătul unei perioade pe care, cel mai sigur, vrea s-o uite cât mai repede. Azi, el va lua startul în prima sa cursă oficială de după suspendarea dictată în iarnă, Eneco Tour.

Suspendarea a expirat tot astăzi, așa că ibericul a demonstrat cât de dornic este să revină pe roți după ce a stat pe bară mai multe luni și a trebuit să urmărească Turul Franței la televizor. Rutierul va rula tot pentru echipa lui Bjarne Riis, redenumită acum Saxo Bank-Tinkoff Bank, după ce a fost cooptat ca sponsor și magnatul rus Oleg Tinkoff.

Totuși, cursa de 7 zile ce se desfășoară în Olanda nu este obiectivul său, Contador ochind un al doilea succes în Turul Spaniei, ce va debuta în 18 august. El declară că se simte în formă, timpul petrecut departe de curse fiind dedicat antrenamentului. În același timp, sportivul a adresat mulțumiri tuturor care l-au susținut, de la familie și echipă, până la fanii care i-au transmis mesaje pe diferite rețele de socializare.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Jagwire lansează noile discuri Pro LR3 și plăcuțele Elite, cu accent pe gestionarea căldurii

Jagwire își extinde gama de produse dedicate frânării prin introducerea discului Pro LR3 și a…

4 ore in urma

Campionatul Național de Downhill Cheile Grădiștei 2026: informații importante

Nu mai este mult până la Campionatul Național de Downhill, care va avea loc anul…

3 zile in urma

Andorra Epic 2026 – patru zile de mtb pe unele dintre cele mai spectaculoase trasee din Pirinei

Dacă există un concurs care îmbină perfect mountain bike-ul tehnic, peisajele alpine și organizarea impecabilă…

4 zile in urma