Atunci când ai de transportat lucruri pe bicicletă, o alternativă foarte bună la clasicul rucsac este borseta de pus la brâu. Nu de multă vreme aceasta a devenit iar la modă, în special atunci când mergem la ture scurte, de-o zi sau când participăm la concursuri de ciclism.
Spurcycle este cel mai cunoscută pentru clopoţeii de bicicletă pe care îi face, dar la fel de apreciată este şi pentru sculele şi accesoriile de bicicletă pe care le creează. Recent compania a lansat şi borseta denumită „Hip Pack”, pe care o poţi folosi la fel de bine indiferent dacă eşti pe bicicletă, schiuri sau la o plimbare pe munte. Borseta este construită din materialele Dyneema şi X-Pac, are 250 grame şi o capacitate mare de 4 litri.
La interiorul buzunarului principal vei găsi alte patru plus încă unul cu fermoar în care poţi pune obiectele valoroase. De asemenea ai şi un loc special pentru cheile de la casă sau maşină. La exterior vei găsi încă o specificaţie foarte utilă, pe care nu am întâlnit-o prea des la alte produse asemănătoare, mai exact două cordeline elastice unde poţi pune, spre exemplu, jacheta de ploaie. Preţul anunţat este de 135$, iar borseta este deja disponibilă pe piaţă.
În fiecare an vorbim despre campioni naționali, curse internaționale, biciclete noi și performanțe remarcabile. Dar, dacă ne gândim bine, viitorul…
După aurul cucerit în 2023 pe același traseu din Sakarya, Turcia, Ede Molnar revine pe podiumul Campionatului European de MTB…
Ceea ce se întâmplă la Azuga nu poate fi trecut cu vederea prea ușor: tabare de downhill, probabil printre cele…