Rokform transformă telefonul în ecran pentru GoPro

În cazul în care aveai un GoPro şi erai supărat că nu vine dotat din start şi cu ecran, sau ecranul camerei este prea mic poţi acum să stai liniştit în cazul în care ai deja şi un telefon smart. Rokform a lansat suportul special care transformă telefonul Samsung Galaxy sau Apple în ecran pentru camera GoPro.

Tot ce trebuie să faci este să instalezi telefonul în carcasa speciala Rokform, apoi să instalezi camera video în suport şi la final să conectezi GoPro-ul la telefon. Preţul este de 29,99 $.

Pentru Samsung

 

Pentru Apple

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Jidvei Weinland Trails – Biking Edition: MTB în Țara Vinului, între competiție și experiență completă

Jidvei Weinland Trails revine cu o nouă ediție dedicată pasionaților de mountain bike, sub conceptul…

2 zile in urma

DT Swiss 1700 și 1500: noua generație de roți MTB

Puține nume din lumea componentelor de bicicletă inspiră același nivel de încredere ca DT Swiss.…

3 zile in urma

Orbea lansează noul Wild LT: e-MTB de enduro cu motor Avinox și suspensie de 170 mm

Orbea a prezentat noua generație Wild LT, unul dintre cele mai importante modele din gama…

3 zile in urma