Nou în România – lubrifianţi şi întreţinere de la BikeWorkx, preţuri

Începând din 2016 vom avea în magazinele de biciclete din România o nouă opţiune pentru întreţinut şi lubrifiat bicicleta. Este vorba de BikeWorkx o marcă cehească de produse de calitate ce activează încă din 1991. Este o companie mare care oferă servicii chiar şi celor de la ExxonMobil Chemical. Din 2001 firma a început şi producerea de lubrifianţi special gândiţi pentru biciclete, denumiţi Star Collection.

Produsele vor fi disponibile în România începând din 2016 la distribuitorii BikeFun.

BikeWorkx Chain Star Normal este un lubrifiant pentru lanţuri. Acesta intră uşor în zonele deschise din lanţ, lubrifiază şi protejează împotriva ruginii şi a factorilor externi. Conţine mai puţini compuşi aderenţi fiind potrivit pentru a fi folosit drept un ulei subţire pentru vreme bună şi ploaie. Preţurile recomandate sunt 19 lei şi 39 lei pentru cantităţile de 50 ml sau 200 ml.

BikeWorkx Chain Star Extrem este un alt lubrifiant pentru lanţurile de bicicletă. La fel ca şi cel Normal acesta intră în spatiile deschise şi previne accesul umezelii. Lubrifiază lanţul şi-l protejează de rugină. În comparaţie cu uleiul Normal acesta conţine mai mulţi compuşi aderenţi. Acest lucru îl face potrivit să fie folosit în condiţii meteo extreme, în special iarna pe zăpadă, lapoviţă şi ploaie abundentă. Este bun şi pentru motocicletele de viteză fiind impermeabil. Preţurile recomandate sunt 19 lei sau 39 lei cantităţile de 50 ml sau 200 ml.

BikeWorkx Oil Star este un ulei „bun la toate” de folosit pentru lubrifierea cablurilor, interiorului cămăşilor schimbătoarelor de viteze sau frânelor, slăbirea îmbinărilor ruginite sau pentru prevenirea coroziunii. Preţul recomandat este de 13 lei pentru 100 ml.

BikeWorkx Silicone Star este un ulei / lubrifiant cu silicon potrivit pentru lubrifiere şi prevenţie în timpul reparaţiei şi întreţinerii bicicletelor în special când se lucrează la suspensii. Întreţine O-ringurile, garniturile din cauciuc, cablurile, cablurile de tip Bowden. Poate fi folosit şi pentru lubrifiere generală sau pentru întreţinerea zonei culisante la furci şi shock-uri. Preţul recomandat este de 27 lei pentru 200 ml.

BikeWorkx Lube Star Original este o vaselină bună pentru toate tipurile de lubrifiere, de la rulmenţi şi butuci la headset şi pedale. Vaselina excelează în a oferi o rezistenţă bună la apă. Preţul recomandat este de 15 lei pentru recipient de 100g.

BikeWorkx Lube Star White este tot o vaselină potrivită de folosit la bicicletă pentru rulmenţi, butuci, headset, pedale etc. Însă aceasta conţine în plus PTFE (Teflon) aşadar este şi mai „alunecoasă”. Preţul recomandat este de 23 lei pentru recipient de 100 g.

Există şi opţiunea BikeWorkx Lube Star Silicon cu aceleaşi proprietăţi doar ca dispune şi de silicon. Preţul este de 33 lei pentru cutie de 100 g.

BikeWorkx Brake Star este lichid de frână destinat frânelor hidraulice pentru bicicletă. Există în varianta DOT 4 şi mineral. Preţul recomandat este de 16 lei pentru DOT4 şi 15 lei pentru Mineral, cantitatea fiind de 100ml pentru fiecare.

BikeWorkx Clean Star este un degresant. Este suficient să dai pe suprafaţa pe care vrei să o cureţi pentru ca substanţa să înlăture uleiurile, mizeria şi lichidul de frână. Este bun de folosit şi la curăţarea lanţului înainte de a fi lubrifiat. La fel de bun este şi pentru degresarea rulmenţilor, a plăcuţelor de frână sau a altor componente din metal. Preţul recomandat este de 23 lei pentru spray de 200 ml.

BikeWorkx Shine Star este un „polish” pentru bicicletă ce conţine agenţi de curăţare şi prezervare pentru metal, plastic, cauciuc şi piele. Împrospătează culorile, eliberează un miros plăcut şi împiedică depunerile de praf. Folosind acest produs în mod regulat poţi mări durata de viaţă a pieselor tratate. Preţul recomandat este de 23 lei pentru spray de 200 ml.

BikeWorkx Cyclo Star este un şampon pentru bicicletă ce conţine spumă în cantitate mai mare. Este ideal pentru curăţarea bicicletei de noroi, praf şi altele. Nu atacă vopseaua. Preţul recomandat este de 27 lei pentru recipient de 500 ml.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

BikeXpert anunță datele pentru concursurile din 2025, Maratonul Vinului și Alpine Challenge

Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…

o zi in urma

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

2 săptămâni in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma