Nou de la Bontrager – stopul Flare bun de folosit şi ziua

Vedem din ce în ce mai des pe şoselele Patriei ciclişti pedalând solo sau în grup efectuându-şi antrenamentele pe cursiere. Şi printre ei nu de puţine ori observăm a fi folosite stopuri chiar şi pe timp de zi, utilizate cu speranţa că respectivii vor fi puţin mai vizibili în faţa şoferilor neatenţi. Din fericire există azi un număr apreciabil de stopuri suficient de puternice care sunt vizibile bine şi pe timpul zilei.

Ultimul venit pe această direcţie este Flare R de la Bontrager care foloseşte un LED CREE cu o putere de 65 lumeni, aparent mai mult decât stopurile maşinilor. În plus noul Flare R este optimizat pentru a fi folosit în timpul zilei. El dispune de două moduri speciale: unul stroboscopic la putere maximă de 65 lumeni, pentru a atrage atenţia şoferilor, şi unul constant la putere mai mică de 25 lumeni, pentru atunci când mergi în grup.

Pentru utilizarea în timpul nopţii mai există un mod stroboscopic la intensitate mai redusă care, periodic şi la întâmplare, se aprinde şi la putere maximă. Un alt mod este unul constant la o putere şi mai mică de 5 lumeni. Durata bateriei reîncărcabilă prin USB variază de la 4,25 ore la 23 ore în funcţie de modul de utilizare.

Preţul recomandat este de 56 euro, iar greutatea este de 36 grame.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma